Eugen Blaga: Șanfrenatori, naphtolatori și ciontolitori

Nu sînt cuvinte ce aparțin altor limbi. Aparțin chiar limbii române. Ele nu au fost alese dintr-un respectabil și îndrăgit dicționar de arhaisme, ba dimpotrivă.
Cuvintele de mai sus și multe altele asemenea le-am găsit, cu foarte multă ușurință, într-un instrument ce se vrea, și chiar trebuie să fie, viu, dinamic, flexibil, modern, actual, în pas cu schimbările în structurile economico-sociale, mai ales în țări ca a noastră, în care economia, atît cîtă mai este, se reconfigurează conform unei alte piețe.

Instrumentul, pentru că este vorba de un instrument, mai trebuie să se armonizeze, să se compatibilizeze cu alte asemenea instrumente din țările europene, la standardele internaționale elaborate de Uniunea Europeană, pentru că, în condițiile liberei circulații a forței de muncă, nevoia compatibilizării este obligatorie, pentru a nu periclita valoarea forței de muncă ce se deplasează pentru muncă în țări europene.

Despre ce instrument este vorba?
Evident, cred că toată lumea a înțeles, este vorba de Clasificarea Ocupațiilor din România, pe scurt COR.
Instrumentul, așa cum este el definit, este un sistem standardizat de clasificare, ce asigură transparența informației economico-sociale în domeniul resurselor și utilizării forței de muncă.

Distribuie prietenilor

În preambulul documentului/instrument sîntem asigurați că alinierea la standardele internaționale a COR s-a realizat cu luarea în considerare a specificului economiei românești. Concret, aceasta a însemnat constituirea unor grupe minore și de bază pentru categorii de ocupații semnificative ca pondere și specific în economia românească, cu asigurarea integrării în standardele internaționale.

Cu alte cuvinte, trebuie să credem că ocupațiile cuprinse astăzi în COR reflectă întocmai specificul economiei românești.
Chiar așa să fie?
Și, pentru a vedea dacă cel puțin unul din cele zece principii enunțate la elaborarea documentului a fost respectat, anume acela al actualității, am parcurs, nu fără oarecare efort, lista celor peste 3600 de ocupații incluse, în prezent, în clasificarea ocupațiilor din România.
Și iată ce am găsit (lista nu este nici pe departe exhaustivă, din considerente ce țin de respectul pentru timpul cititorului): aburitor, actuarist, arhondor, brazor, calandror, cașerator, chesonier, chevrasameș, ciontolitor, conceptor, dusisator, delaborator, exarh, gardinator, haham, hatip, honuitor, lăcar, majghian, melamed, muezin, nămolar, naphtolator, provicar, rodator, șanfrenator, treibar, tripier, etc.

Cu siguranță, dincolo de dificultatea pronunției, cel puțin o parte din asemenea ocupații, cu denumiri ciudate sau chiar de neînțeles, mai există doar în documentul cu pricina.

Evoluțiile ocupaționale, dezvoltarea tehnologică, atîta cît a fost, dispariția unor activități, de acum arhaice, aruncă în derizoriu sau măcar într-o zonă de inutilitate a evidenței asemenea reminiscențe ale altor vremuri, ale unor activități ce au dispărut.
Ele ne amintesc poate doar nouă, generațiilor aparținînd vîrstei a doua, de activități, de oameni, de produse, de lucruri, de meserii, profesii și ocupații care par, astăzi, desprinse din imaginile în sepia de sfîrșit de secol XIX și început de secol XX.
Nostalgia doar ne face să nu ne revoltăm, pentru că, probabil, dacă nu ar fi existat COR, aceste denumiri arhaice poate s-ar fi pierdut. Cine știe? Și iată, în tot răul este și un bine.

Băieș, ceaprazar, coșar, zețar, cuptorar, sablator, curbător lemn, frînar, gaterist, gonaci, lutier, marangoz calătachelagiu, mățar, muftiu, oglindar, opincar, pîslitor, salterar, stopeur, țintuitor, umplutor sifoane, vestitor, iată doar cîteva din arhaismele ocupaționale prezente încă într-un instrument ce se declară actualizat și se vrea european.

Oare, dînd crezare compatibilizării declarate la elaborarea instrumentului, în care țară din cele 27 ale Europei unite se practică ocupația de gonaci sau cea de pâslitor și mai ales cea de vestitor?
În România începutului de secol XX vestitorii erau, cred, nu numai în Ardeal, acei membri ai comunităților sătești care anunțau/vesteau evenimente, calamități, sosirea iminentă a cotropitorilor, vremea rea, utilizînd, uneori, o tobă, avertizau, deci, comunitatea respectivă.
Cu siguranță, în aceste cazuri era necesară cel puțin o reformulare a denumirii ocupației, admițînd că, prin conținut, este încă vie, se practică și că aparține unei grupe de bază respectabile.

Nu același lucru se poate spune, de astă dată cu certitudine, despre stopeur. Dincolo de conținutul grafic, nu cumva să credem că este vorba de un post din structura unei echipe de fotbal, ci este vorba despre acea activitate, și ea uitată de mulți și demult, aceea de a opri deșirarea firului ciorapului de mătase al femeilor.

Parcurgînd documentul, am remarcat o abundență de tipuri de șefi; drept urmare, utilizînd acest criteriu de căutare, am listat ocupațiile de șef, fie ele doar cu șef în față, precum și ocupațiile de director, de toate tipurile și felurile.
Din listare a rezultat că, în crizata noastră țară, în prezent sînt înregistrate 277 de ocupații de șef (șef de… și director…), cu alte cuvinte avem aproape 300 (trei sute) de tipuri de șefi.
Evident, nu știm, și documentul nu ne poate spune, cîte dintre aceste ocupații mai sînt încă active, știut fiind că industria statului a dispărut aproape în totalitate, iar din denumirea lor putem înțelege că aparțineau doar unor activități reglemetate de stat și existente în patrimoniul statului.
Dar dacă, în fapt, ele nu se mai exercită, de ce clasificarea încă le mai păstrează?

Trebuie însă să arătăm că, iată, aparent paradoxal, preocupări au existat, dintotdeauna, pentru actualizarea clasificării ocupațiilor.
Cele mai multe doar administrative și funcționărești.
De aceea este necesară și astăzi, foarte urgent, o reconstrucție a întregului instrument-clasificare, așa cum este necesară, de urgență, elaborarea standardelor ocupaționale pentru toate cele aproape 4000 de ocupații și apoi rescrierea COR-ului.

Din păcate, nu numai utilizatorii, ci și administratori ai domeniului ocupațiilor produc confuzii în privința necesității actualizării, a modului în care se poate face, a înțelegerii evoluției reale a ocupațiilor, dar chiar și a conținutului termenilor de ocupație, funcție, meserie, profesie. Nu se înțelege că în unele cazuri ocupația corespunde cu profesia/meseria, alteori ocupația diferă de profesie/meserie.

Dincolo de înțelegerea ministerială a necesității actualizării, pe care am găsit-o recent la actuala conducere a ministerului de resort, este necesar ca, în primul rînd, experții domeniului, apoi școala, mediul academic, mediul de cercetare, partenerii sociali, experții domeniilor să facă echipă în a realiza ceea ce așteaptă, de multă vreme, angajatorii și, în egală măsură, salariații, un nou COR, mai bun, mai viu, mai dinamic, mai flexibil, mai armonizat cu ocupațiile europene pe care conaționalii noștri le pot practica aici, în țară, sau oriunde în Europa.

Așa cum spuneam, cercetînd izvoarele, aflăm că, dintotdeauna, actualizarea conținutului meseriilor a fost una dintre preocupările semnificative ale celor care trebuiau să decidă, să reglementeze.
În lucrarea Renașterea meseriilor, vol.2, autorul D. R. Ioanițescu ne spunea, în anul 1931, că încă, în București, cele mai importante meserii erau meseriile de: jimblar, simigiu, croitor, șalvaragiu, abagiu, zăbunar, pânzar, ibrișingiu, croitor, blănar, cojocar, ișlicar.

Tot din aceeași sursă aflăm că Alexandru Ipsilante, în anul 1779, pentru că Isnaful nare nizam, a numit o comisiune care să redacteze statutul meseriei de cojocar, ce lipsea la acea vreme, deși ocupația, evident, era practicată de multă vreme.
Iată ce spunea Alexandru Ipsilante: Jimblarii sînt împăcați cu simigiii, croitorii cu șalvaragiii, care au drept să lucreze numai din postav de țară pentru țărani, iar abagiii să coasă numai haine de bumbac. Abagierii au mai fost puși de acord și cu pânzarii. Șalvaragiii vor lucra numai șalvari, dulămi, mintene, giubele și iarmuluce. Ibrișingiii, fiind puțini, au fost contopiți cu croitorii. Blănarii au fost puși de acord cu cojocarii și au fost asociați cu ișlicarii. (Sursa: Dilema Veche, anul VIII, nr.409/15-21.12.2011).

Se înțelege cu multă ușurință că, încă la acea vreme, prin asemenea hrisoave se stabileau, de fapt, competențe, se delimita conținutul unor meserii și se reglementa.
Este de asemenea evident că și dobîndirea competențelor se făcea în legătură directă cu conținutul activității respective, evitîndu-se suprapunerile, ingerințele uneia sau alteia dintre meserii în conținutul altora.

Și, dacă atunci era posibil, de ce nu ar putea fi și acum?
Cu siguranță este și, tocmai de aceea, cele două instituții cu abilități conferite de lege trebuie să reacționeze, trebuie să actualizeze cît mai repede posibil acest document/instrument.

28.07.2013.
Căciulați