Drumurile au făcut ca, după un an de la momentul declanșării Pandemiei în lume, să pășesc din nou pe teritoriul Ucrainei, țară la granița de nord a României, prin punctul de trecere Siret. Destul de puțini români își încercau norocul de a ajunge în țara vecină, deși nu erau probleme sau, mai bine zis, nimeni nu te șicana cu existența unui PCR negativ din ultimele 72 de ore, sau dacă ai făcut ori nu celebrul vaccin COVID-19 produs de diferite firme multinaționale.
Am făcut trecerea prin cele două puncte de frontieră în mai puțin de un sfert de oră, fără ca să mi se pretindă te miri ce dovezi, așa cum mi s-a întâmplat în Franța, Anglia, Elveția și Germania, țări în care am călătorit de câteva ori în ultima vreme.
A trecut un an de zile și aproape nimic nu s-a schimbat în această țară, care are conflict armat la granița cu Rusia, în zona Luhansk și Donețk. Lumea este la fel de liniștită cum era cu un an în urmă. Nu știu dacă le-a crescut nivelul de trai, dar sunt sigur că nu, atâta timp cât vezi o grămadă de oameni săraci și epuizați psihic, care își expun spre vânzare puținele bunuri pe care le mai au (multe din ele vechituri), direct pe asfalt, alături de piețele pline de produse, dar aproape pustii din cauza lipsei de cumpărători. Străzile în Cernăuți, căci aici am ajuns prima oară după trecerea prin graniță la 54 de Km distanță, sunt ca după război, pline de găuri și chiar gropi, pe unde se poate circula numai cu 15-20 km/h, ca nu cumva să-ți rupi mașina și să rămâi pe drumuri într-o țară străină. Nimeni nu este disperat să poarte mască. Mai vezi doar pe ici colo câte o persoană mascată! Am constatat că singurele locuri unde ești obligat să porți mască și să păstrezi distanța socială sunt farmaciile, căci cafenelele, barurile ori terasele ba se deschid, ba nu, nefiind nimic reglementat.
Ne-am cazat la același hotel din Cernăuți – York Gold Palace, de trei stele, dar pot să spun că este locul unde am găsit confortul de care aveam nevoie. Este curat, micuț, dichisit, cu autoservire la demisolul clădirii și cu un personal care te întâmpină cu multă căldură și ospitalitate.
Prețurile în Ucraina sunt cam o treime din cele din România. Totul este mai ieftin: mâncarea, băutura, îmbrăcămintea, serviciile din hoteluri și restaurante și, desigur, combustibilul.
Lumea este destul de liniștită în zona Cernăuți, altădată pământ românesc, căci Codrii Cosminului au aparținut Bucovinei noastre. Nici nu ai zice că undeva în nordul țării este un conflict armat, care face victime zilnic. Se vorbește de circa 15.000 de soldați ucrainieni morți, în marea lor majoritate tineri, în confruntarea cu o armată locală rusă.
Am plecat din țară cu un inspector de drepturile omului din cadrul Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului, Adrian Buda, un tânăr din noua generație, inteligent, bine motivat și dornic să învețe și să cunoască cu adevărat lumea în care trăiește. Este de sorginte bănățean, din Timișoara, unde tatăl lui este pădurar de peste 29 de ani, într-o zonă forestieră limitrofă orașului. Este locul în care elevii și studenții își fac practica în viitoarele lor meserii din industria lemnului. Adrian a jucat fotbal și, deși cam rebel și nonconformist, își cunoaște foarte bine șansele și își urmărește cu atenție obiectivele propuse. Este fratele mai mare al surorii lui, MAIA, față de care a avut o dragoste atât maternă cât și paternă, fiindu-i și mamă și tată cum se spune, deoarece ani buni, încă de pe când Adrian avea doar 15 ani, au trăit singuri și s-au susținut reciproc, căci mama a fost nevoită să plece la muncă în străinătate, prin Italia sau Germania. Maia, pe care de fapt o cheamă Maria Mădălina, este o fată frumoasă, cu o statură atletică, înaltă de 1,76 m, puțin emotivă, cu un dezvoltat simț al răspunderii și foarte dedicată activităților pe care le are de făcut. Este conștientă de frumusețea ei și știe bine să-și pună în evidență trupul armonios alcătuit. Cred că face numai ce-i place, abordare care poate fi secretul unei vieți frumoase. Este o persoană agreabilă în grupul din care face parte, dar și în alte anturaje de conjunctură. Am făcut această prezentare a unui personaj special, prețios, pentru că și ea este Inspector de drepturile omului în cadrul Organizației și, foarte important, prin ea l-am cunoscut pe prietenul meu actual, Adrian Buda. Sunt două creații minunate ale lui Dumnezeu, cu dragoste și frică față de El și care au învățat să respecte ființa umană.
De ce am plecat la Cernăuți în Ucraina, după un an de pandemie? Cu mulți ani în urmă, am pus bazele formării unei filiale a Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului – ECOSOC-ONU, la Kiev și Cernăuți și, drept urmare, am depus diligențele necesare pentru a putea acționa legal, la nivel de carte de muncă de avocat și deschiderea oficială a acestei activități într-o țară fostă Republică a Uniunii Sovietice. Erau strict necesare prelungirea și avizarea concretă a acestor documente pentru anul 2021. Abordarea oficialităților locale a fost destul de dificilă, căci totuși țara este în carantină și lucrul cu publicul este restricționat. Am rezolvat totuși tot ce mi-am propus și am reușit să revin cu bine în România, lăsând în urma mea o țară parcă încremenită în trecutul ei, fără schimbări majore și vizibile.
Urez acestei națiuni succes în evoluția ei spre un viitor prosper!
Nu închei înainte să vă reamintesc că în această țară se găsește Președintele Uniunii Democrate a Ucrainienilor din România, domnul Morhan Dumitru, Mițică, cum îi spun eu, jumătate român, jumătate ucrainian, fost coleg de breaslă în Flota maritimă românească, și care de 7 ani a dezvoltat o afacere în localitatea Budineț, situată la 54 de km. distanță de Cernăuți, zonă unde se găsesc mai multe izvoare de apă minerală, cu care a reușit să performeze pe piața ucrainiană și nu numai.
Felicitări și aplauze pentru tot ce a făcut și face!
Să-i ajute Dumnezeu să-i fie bine!!!