• Home
  • De la prieteni
  • Florin Tănăsescu: GIORGIANELE CARE POARTĂ, PE UMERII LOR, DURERILE UNUI POPOR

Florin Tănăsescu: GIORGIANELE CARE POARTĂ, PE UMERII LOR, DURERILE UNUI POPOR

tanasescu foto nou

Se-ntâmplă multe nenorociri acum. Sunt toate – sau aproape toate – tot mai departe de cuvânt. Şi, ca niciodată, mai neaproape de normalitate.
Se mai întâmplă şi minuni. Mai rare, dar sunt. Pentru cine are ochi, pentru cine are timp, pentru cine are – aici e aici ! – suflet să le vadă.

Dacă ar fi să mă mai nasc încă o dată… Dacă ar fi ca Dumnezeu să asculte ruga mea, aş face o petiţie în care aş scrie: „Eu vreau să fiu ca Giorgiana. Vreau să am caracterul ei. Născut, nu făcut. Vreau să fiu doar un om «mai presus de măriri, de căderi, de măriri, de cuvânt». «Ca să fiu om întreg», cum zice Geo Bogza, Domnule Dumnezeu!
Nu, nu aş vrea să fiu Ioana d’Arc! Nu, nu aş avea pretenţii de a fi Regina Maria. Nu vreau să se scrie despre mine în cărţi sau în manuale. Vreau să trec discret peste fluviul acestei vieţi. Fluviul acesta, atât de scurt, care arde”.

Da, există şi minuni! Deci, aş vedea şi aş simţi cum ard apele. Şi-aş picura doar tăcere. Poate chiar aş striga, dar punând amortizor portavocii – nu cum fac azi, unii, care urlă la proteste. Sau cum apar „Cezarii” de carton la Tribuna Parlamentului. Ori cum fac figuraţie unii figurişti – „Cezari” de ceară – prin Guvern.

Nu, nu aş vorbi! Nu, nu aş minţi! Doar aş simţi – aşa cum simte şi ea, Giorgiana – că ţara asta are nevoie de oameni cu bun-simţ. Că-i trebuie soţii, mame, fiice şi taţi care să spună: „Oameni buni, dar hai să ne avem ca fraţi! Toţi suntem puţin luaţi”.
Luaţi de vremurile astea tâmpite, care nu dau semn că sunt pe sfârşite. Luaţi de interese meschine. Luaţi drept proşti de mai-marii zilei… Uitând câte vârtejuri- capcană are acest fluviu, numit Viaţă. Uitând să spunem „Bună dimineaţa!” Sau „Buni Zori!”. Ce ne costă?

De-ar fi să mă mai nasc încă o dată, nu m-aş văita că e nedreaptă viaţa. M-aş bucura de ea. Şi-aş împărţi, bucuria mea, şi altora.

Vedeţi dumneavoastră, stimaţi contemporani, bucuria se-mparte chiar şi atunci când ai sufletul împietrit. Bunătatea poate fi întruchipată şi-ntr-o statuie. Cineva zicea: „Statuile nu râd niciodată”. S-a înşelat. Sunt Giorgiane – statui care râd. Ce este în sufletul lor, nu vom afla niciodată. Ele ştiu, dar, din eleganţă – eleganţă sufletească! – nu o spun. Nu vor să împartă povara nerostirii cuvintelor cu alţii. Tac şi o fac cu discreţie!
Aş scrie – cum a făcut-o şi ziarista Giorgiana Radu – despre învăţătoare care nu mai sunt. Despre oameni adevăraţi. Despre caractere. Aş lăsa de la mine orice! Ură, resentiment. Tot ce-i inuman!

De-ar fi să mă mai nasc încă o dată…
Dar, nu! Nu este nevoie să fac petiţie la Dumnezeu ca să am sufletul Giorgianei. Ea există.
Mai sunt astfel de caractere pe pământ. Din ce în ce mai puţine, dar sunt!
Eu cunosc doar una! Ziarista Giorgiana Radu. Şi mai ştiu că „sunt destui care pun la uşa iubirii zăvor”. La uşa iubirii semenilor.
Dar, mulţumită lor, Giorgianelor, încă mai cred că noi, ca popor, încă existăm, încă avem viitor.
Datorită lor, Giorgianelor…

(material publicat în ziarulprahova.ro)

Parteneri