
Florin Tănăsescu: IAR PE SUFLETE, AMPRENTE DE CRAMPOANE…
„Romilă şutează, balonul ricoşează din bară şi iese afară. Un copil de mingi o aduce-napoi. Bravo, copile!”.
Era emisiunea „Fotbal, minut cu minut”. Mijlocaşul Romilă juca la Poli Iaşi.
Eu n-am fost niciodată p-acolo. A venit fotbalistul la mine.
Şi-a lăsat ghetele cu crampoane la uşă. Doar bara a băgat-o-n casă.
„Dă-i un şut!”.
Copil prost, i-am dat. Şi-am urlat cât am putut.
„Te-a durut? Asta te-aşteaptă dac-o dai în bară şi nu pleci afară. Vezi crampoanele? Cu ele vor călca pe sufletul tău. A, dacă ai vreun impresar care să te propulseze preşedinte de club sau în vreo funcţie… Atunci, da, rămâi!”.
Romilă, fotbalistul – puţini îşi mai amintesc de el – a făcut parte din viaţa mea. Şi-a multora dintre noi care ascultam „Fotbal, minut cu minut”.
Azi, s-ar numi „Ani şi ani, tot am crezut!”.
Copil de mingi am fost, asta-s şi-acum. Mă pune premierul să merg ca un robot la vot? O fac. Îmi ordonă să dau cu şpiţul într-o piatră? Dau. Şi doare.
Dar mă răzbun şi eu: Mă iau la palme şi-mi zic: „Fraiere, chiar ai crezut că în treizeci de ani se schimbă ceva?”.
Mi-e jenă să spun că da. Şi nu numai mie. Ne e ruşine să recunoaştem c-am dat-o-n bară. Iar pe suflete, avem amprente de crampoane…
Aud ce-i spune Papa lui Ştefan Covaci: „Fiule, ştii ce se vede prima dată dintr-un avion care trece pe deasupra unui oraş? Biserica şi stadionul!”.
L-aş corecta: „Sanctitatea Voastră, în ţara mea se văd casele de pariuri, farmaciile şi mall-urile. Atât!”.
Iar dacă m-ar întreba „Pe ce te bazezi?”, i-ar răspunde în locul meu Octavian Paler: „Eu cred că România nu mai există”.
Şi-acum, ştiri din sportul naţional: „Guvernul centrează, tot el dă cu capul. Balonul ricoşează din bară şi iese afară. Mai mulţi copii de mingi, câţi au mai rămas prin ţară, îl aduc înapoi.
Bravo, copii, dacă aveţi impresari!
Dacă nu, vai de voi!
(din ziarulprahova.ro)