mi-era dor de tine și eram, cum să zic, departe,
mi-era dor de tine ca de un început de carte
pe care nu ai parcurs-o până la sfârșit
iar cartea părea cu capitolul ultim infinit

mi-era dor de tine și-mi era dor
cum de apă îi e unui ulcior
îmbătrânind încet, dat neputându-se obișnui,
cu blestemul lutului lui ars de a nu mai înmuguri

mi-era dor de tine, ca unui cocor
care nu se poate dezvăța de patima dezlănțuitului zbor
eram eu și tu, fiecare la un alt capăt de lume
versurile pe care ți le scriam erau de-a dreptul postume

acum îmi dau seama că am visat
ne găsim amândoi pe harta de țară și țărână a aceluiași pat
pentru care ne-am da viața cu adevărat

femeie ca un alint de sărbători
copertă la o carte frumoasă, pe care o scrii de multe ori,
cu toate că nu am nimic de corectat
la cele, atâtea, câte ni s-au întâmplat

mi-era dor de tine de parcă îmi erai departe,
mi-era dor de tine ca de un capitol, neparcurs, de carte
azi ești coperta capitolului meu nedefinit,
pe care încă nu l-am dus la sfârșit

Lucian Avramescu, 19 noiembrie 2017, Sângeru