Geta Sandu: Buni zori, maestre! Deasupra Romei azi se văd un pic de nori
Buni zori, maestre! Deasupra Romei azi se văd un pic de nori călătorind poate spre voi cei de acasă precum gândurile noastre ale celor aflați într-o Europă Unită. Poartă cu ei doruri, lacrimi și vise. Eu am fost mereu o visătoare, dar nu visul a făcut să îmi dea aripile de a pleca printre străini, și care apoi m-au adoptat considerând că merit sa fiu o persoană din familie. Visul a venit după. Când am văzut că se poate face mult mai mult decât acasă, mi-am zis…. Hai că pot. Știți cum se zice “Un șut în fund, un pas înainte”. Eu, ca și alții, șutul l-am primit când fabrica mi-a închis porțile. Câți știți ce înseamnă să îți fugă pământu de sub picioare și să apară în fața ta o “ramură” să te prinzi de ea să-ți fie căderea mai ușoară? Știți ce înseamnă să bați la porți de “loc de muncă” și să-ți spună că la 45 de ani ești bătrână .??? Aș putea să scriu o carte “Culoarea stelelor departe de casă”. Când privești cerul departe la 1856 km depărtare de casă ta și în noapte numeri stelele, știți care e cea mai pusă dorință? Ține-mă sănătoasă Doamne , să ajung cu bine acasă! Cerul ăsta departe cu stelele lui câteodată căzătoare îl privesc și azi, dar nu o să mai fie mult timp. Copiii, pentru care am făcut pasul de a alege această stradă a destinului , sunt azi la casele lor.Cand a fost să mă opresc, a venit visul. Apoi încet încet a prins contur . Cu acest vis sunt aproape de final, și sunt foarte mândră. Dacă pun în balanța timpului sacrificiu cu realizarea, cred că sunt în echilibru.De fapt, eu sunt o balanță. Departe înțelegi și înveți multe, gândești altfel însă dorul de pirul de la marginea șanțului pe care îl dorești ca pe orice iarbă verde, chiar dacă pirul nu e grâu, orz sau ceva de important, nu îți trece. Îți este dor până și de el. Râdeți? Nu e de râs, e de gândit. Comentariul meu a fost cam lung și insuficient poate să vă descriu trăirile mele citind poezia superbă în zori de ziua. Din depărtarea mea, am să revin Vă zic și azi și mâine și mereu . Pentru că acasă nu–i un sentiment. E locul cel mai sfânt de pe pământ!