Giorgiana Radu: Artişti asasinaţi în spatele cortinei

Pandemia de coronavirus ne-a pus poprire pe libertate, pe viață. E drept, se face vinovată pentru multe dintre relele cotidiene, dar n-o putem învinovăți chiar pentru tot. Artiștii se numără printre cei care au avut cel mai mult de suferit în această perioadă, când le-a fost suprimat dreptul de a profesa, de a-și câștiga pâinea, într-un domeniu bine remunerat doar pentru unii, nu neapărat mai talentați decât ceilalți.

Mulți s-au răzvrătit, au protestat, și-au cerut dreptul la muncă. Alții s-au reinventat. Unii au tăcut și au așteptat, și încă așteaptă, vremuri mai bune. Sunt, însă, mulți artiști, pe care noi, societatea, i-am exclus dinainte de pandemie. I-am considerat expirați, prea uzați pentru trendul actual. I-am dat la o parte, făcând loc unor priceperi fără nicio legătură cu talentul, cu bunul gust, cu bunul simț al produsului artistic.

Sigur că vremurile se schimbă, gusturile oamenilor de asemenea, dar calitatea rămâne peste timp, ea nu se demodează. Noi o detronăm, considerând-o vetustă. Și așa am făcut cu mulți dintre artiștii noștri, care încă mai sunt în viață, dar pe care am avut grijă să-i îngropăm înainte de vreme, de pe scene, din platourile de televiziune, din radiouri, din atenția publicului.

Cei care au respirat din când în când, în fața microfoanelor, au reușit datorită strădaniei, încăpățânării lor de a nu sucomba prematur și, probabil, a unor relații, a unor oameni care nu i-au uitat cu totul.

Scena nu trebuie să fie o luptă între generații, unde vedem că cei mai tineri biruie – ceea ce nu este rău! Dureros e când nu învinge talentul, ci abilități facile, imitația cântatului ori actoriei, pila care descuie ca un Sesam deschide-te fermecat ușa comorii. Scena ar trebui să fie locul diversității, unde oameni tineri și oameni împliniți în exercițiul harului, corifei ai unui domeniu sau altuia, să se regăsească. Nu-i excludem pe unii, în favoarea celorlați. Nu e firesc, nu e moral. Vârsta nu are termen de valabilitate într-o profesie liberală, ba dimpotrivă. E un plus de prețuire, un bonus al valorii, căpătate prin talent și muncă asiduă.

Pe mulți dintre artiști, nu pandemia i-a redus la tăcere, ci noi, cei care nu i-am căutat, nu am cerut să-i vedem, să-i auzim. Suntem complici fără voie la uitarea lor. O generație sau câteva au fost asasinate prin abandonul nedrept în spatele cortinei.

Prea multă nonvaloare răsărită din molozul acestei lumi fără bun simț și fără o logică a prețuirii celor ce merită, zburdă nestingherită stricând gustul și așa deteriorat al celor tineri.