patruzeci de zile se împlinesc
iar eu mă tot amăgesc
mă comport ca demult
când mai uitam să te sun
sau copleșită de încercări
evitam să vorbim

mâine ne-adunăm la mormânt
copii, nepoți, rude, cunoscuți
așa ne revedem
și constatăm c-am devenit tineri bătrâni

dreptate ai avut
când în spital mi-ai spus că nu mai e mult
iar eu am încercat să te mint, să mă mint
că mai ai viață de dus
privirea n-o uit, nici strângerea de mână,
nici frica, nici durerea
te rog să mă ierți, mamaie, că mai mult n-am putut
continuă să te rogi pentru noi
așa cum aici, pe pământ, neîncetat ai făcut
rugăciunile, știu, îți sunt ascultate
ele te-au ajutat să supraviețuiești
după ce trei copii ți-au murit
la priveghi, o vecină mi-a spus
multe luni, zilnic, pe tanti Dorina
în grădină o auzeam urlând
nu era plâns, era mult mai mult
pe Viorica o striga
fiica cea mare, care la 36 de ani s-a stins
am crezut că repede se va duce și ea
dar, iată, 84 de ani a trăit
datorită credinței, sunt convinsă
copil fiind, recunosc, timpul tău de rugăciune mi se părea prea lung
genunchii mă dureau, oboseam, mă plictiseam, nu înțelegeam
evlavia ta n-am regăsit-o la nimeni
continuă, acolo, în cer
ai grijă și de Nepotu’, așa îi ziceai
știi ce mi-a spus odată?
„din neamul tău, mamaie Dorina mă iubește cel mai mult”
așa simțea
de câte ori vorbeam, mă întrebai în primul rând ce face Nepotu’?
ați plecat pe rând
m-ați lăsat cu amintirile
care sunt vii, mai vii ca mine
îmi amintesc gustul copilăriei
ciorba aceea de prune uscate
sigur era invenția ta
nu cred că cineva gătește sau gătea așa ceva
îmi plăcea tare mult
în zilele de post o preparai
prunele grase le opăreai,
apoi pe gratie le uscai
și târziu, spre iarnă le găteai
cozonacii, lipiile pe plită, gemul de prune
ostropelul de pui, brânzoaicele
toate erau așa simple, dar atât de gustoase
când la tine dormeam, la joacă, pe stradă mă lăsai să întârzii
apărarea ne luai când greșeam, când năzbâtii făceam
ieri se întâmpla, așa-i?
dacă lângă tataie Petre ești
spune-i să mă ierte că dorința nu i-am îndeplinit-o
medic veterinar mă voia
spune-i că frică mi-a fost atunci când vacile cinci zile cu injecții i le-am tratat
el mă credea curajoasă
nu eram deloc
spune-i c-am încercat, dar nu era pentru mine
mai spune-i că alintul lui îl aud frecvent
mi-l mai amintește tata – „Giorgica lui tataie”
dar nu sună la fel
spune-i că-i aud pașii din diminețile de duminică
de câte ori merg acasă
pașii lui târșiți
spune-i de asemenea să ne ierte pe toți
căci pregetam uneori să-l ajutăm la strânsul fânului
eram copii, el mereu avea de lucru
soarele ardea, la prânz, pe „Neaguș”, iar pe noi umbra ne atrăgea
până ce se supăra și-o vorbă aspră scăpa
cu toate acestea, spune-i că drag ne-a fost
iar mai târziu am învățat a prețui neastâmpărul lui

mi-e dor de voi, bunii mei
au rămas amintirile însă
ele, mărturii vii, în urma plecării
mâine, lângă voi, preț de-o clipă vom fi
apoi, fiecare, pe drumul lui va fugi
până ce o altă moarte se va ivi