chipul soarelui nu l-am văzut
ziua de azi nu știu de e ea
sau cea de ieri
mi se-arată
nu văd nimic
în spatele acestor cuvinte grele
de plumb și de durere
ecoul lor sângerează
și eu deodată cu el
cum de-am supraviețuit? – mă întreb
cum de-ai îndurat o asemenea răstignire?
dealurile sunt vii
ele n-au sucombat
odele închinate de tine
le-au ajutat nepieirii
nerăstignirii
dealurile văd chipul soarelui
eu îl văd doar pe cel al Lunii
după care te ivești tu
uneori
alteori, alt chip mi se-arată
dar ce importanță are?
distanța e aceeași
poate mai mare
oamenii mor
iubirile se sting și ele
unele
chiar înainte
de a se naște
cuvintele doar
cuvintele
veșnice rămân
dăltuite cu lacrima
la umbra suferinței
în timp ce tu,
cioplitorule
arzi
până când
zbaterea unei singure frunze
te răpune
