născuți din piatră
din trupul veșniciei ei
din lacrima de calcar
ce uită să se șteargă
veacuri întregi
așa sunt,
așa devin unii oameni
nemuritori

ei nu se pierd în speranțe goale
nu se descompun în silabe efemere
chipul lor, în chipul lui Dumnezeu se topește
glasul lor în tăceri divine își are ecoul
ei nu cunosc întunericul
cu ghemuri de lumină plouă peste amintirea celor ce-au fost

zidiți rămân
în castele închinate iubirii
ei nu pier,
nimburi devin
pentru-acei ochi
care-nțeleg că uneori nu-i de ajuns
doar să privim

născuți din lacrima de calcar
așa sunt,
așa devin aceia
care știu a-și clădi nemurirea
din piatra sinelui
zidită cu trudă și migală