noiembrie era
demult, aș zice
dar ieri a fost
ieri, parcă
ningea, da, ningea
în 13 noiembrie 2007
nu doar zăpadă din cer cădea,
ningea cu iubire, mai ales
ningea cu începuturi fără de sfârșit
omătul din dragoste era
dragostea lui,
a celui care nimburi de zeițe ne-a pus

astăzi, nu ninge
nici mâine zăpadă nu va fi
amândouă suntem,
nu în salonul maternității,
ci în brațele mării
marea care pe de rost ne știe
cu amintiri ne-nvelește
în lacrima ei, lacrimile toate
se adună
în liniștea ei, neliniștile noastre-și află loc

amândouă suntem
eu, la adăpostul forței tale,
tu, la adăpostul inimii mele
nu-ți fie teamă, îmi spui,
sprijină-mă, îți cer
în timp ce singurătatea mării
strigă dorurile toate
pe nume, pe zi,
pe silabe
iar ecoul refuză să vină
dus de valuri,
departe se lasă

noiembrie era,
noiembrie, 13,
când din cer cu îngeri ningea,
cu glas de copil,
strigând bucuria
a doi călători clandestini
naufragiați de destin
într-o iarnă îndepărtată

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]