decembrie poarta-și deschide,
cu îmbrățișări de gheață
mă-ntâmpină
față nu-i pot face
mult prea frig îmi este
mă-nvelesc cu ele,
cu paginile cărților tale
ele doar îmi mai țin de cald
așa sufletu-mi nu uită să respire

a nins ieri,
omătul amintirilor l-am adunat,
cu palmele l-am îmbrățișat
atât de tare,
cu-atâta dor de zăpezile de altădată
până ce ultima picătură
printre degete rătăcită
a sărutat pământul
pe care altădată ai alergat,
pământul care astăzi
amprenta ți-o poartă

decembrie, luna bucuriilor și nefericirilor mele
decembrie, început și sfârșit deopotrivă
decembrie, 2, 10, 12, 15

cum să-ți fac față
mult iubită lună
care, fără milă,
m-ai trădat?
cum să te trăiesc,
cum să te uit,
cum să reînvăț iubirea de tine?
tu, care tot mi-ai luat
și nimic înapoi nu-mi mai poți aduce
răspunde!