Mă-mpiedic de mine adesea
Alteori mă caut, dar nu mă găsesc
O beznă adâncă, o ceață prea densă
Departe mă țin, de eul firesc

Cândva, nu demult, era vară mereu
Și soare eram, și lună pe cer
Astăzi sunt, sau nu sunt, oare-s eu?
Dacă pasul acesta este chiar pasul meu

Până ieri, de ceva grav mă credeam suferindă
Medici, ani la rând m-au tot suspectat nereal
Însă-acum am dezlegarea
Că nu-i rost de-un diagnostic fatal

E de bine, fii ferice, îmi spune doctorița zâmbind
Sunt, îi mărturisesc oftând
Doar că ei i se pare
Că elanul meu e prea simplu, chiar tâmp

Ticluiam scenarii din cele mai sumbre
Și nu pentru mine sufeream mai ales
De aceea oftez, când primesc vestea bună
Fericirea, îi zic, doare ades

Îți doresc o minune în viața ta
Îmi spune în semn de rămas bun, eu în gând
Am avut-o, o am, dar minunile au timp limitat
Dar m-am oprit, căci minunea mea nu se va sfârși nicicând