ca un adio
dulce și amar,
ca un ultim vals
dansat șchiopătat,
punând punct iluziilor deșarte,
așteptărilor de orice fel,
și de niciun fel
așa se arăta ziua,
așa se arăta noaptea
la felinarul lunii
așa cântau viorile toate
iar plânsul lor ajuns până departe
primenea iubirile trecute, iubirile neîntâmplate

mai lasă-mă, se ruga
toamne, câteva, să aflu
palma soarelui să mă ajungă
de aici sau de departe
fericirea, desculță, să mângâie pământul
îmbrățișările să nu cunoască sfârșitul,
buzele să nu uite sărutul

mai lasă-mă, se ruga
atât măcar, cât florile
nu-și vor aminti că și ele-s muritoare
că vor pieri
deodată cu brațele-mi, ce de atâta iubire le doare

mai lasă-mă,
preț de o clipă, un vals, o floare
apoi, necunoscută stea,
lângă Luceafăr voi veghea