Giorgiana Radu-Avramescu: Mi-e dor

giorgiana r 1 1

(în atenția cititorului: aceasta nu se vrea o poezie; rândurile ce urmează sunt doar zvâcniri ale gândului, tratați-le ca atare!)

mi-e dor de tine
mi-e dor de oameni frumoși,
de risipa dragostei,
de dimineți prelungite în amiezi târzii
mi-e dor să nu-mi fie dor de nimic
nici măcar de mine
nici măcar de tine
care mi-ai desenat cuvântul dor pe frunte
apoi în inimă l-ai așezat
și uitând că dorul doare
l-ai abandonat
mi-e dor de palmele cuvintelor,
dezgolind trupul suav al lunii
mi-e dor de plaje pustii,
de cer fără nori,
de verde crud în miezul iernii
mi-e dor de tot ce-a fost,
de ce n-a fost
dar ar putea să fie
mi-e dor

Parteneri