pădurile albesc în tăcere,
morții au uitat învierea
depărtarea doare,
dorul se risipește deodată cu fumul de țigară
visele, ca și visurile
amorțesc în căutarea împlinirii
nopțile nu se mai preschimbă
în zile
ce-i de făcut
când nimic nu mai seamănă cu nimic?
când pe frontul marilor lupte,
soldații înamorați
se sting doar?
cu mâinile goale,
la fel și picioarele,
pier în numele dragostei
curate și pașnice
e vremea, Doamne!
lasă-i
în brațele iubitelor
să cadă
căci cei muriți, cei iubiți
uită învierea
așa am aflat
zilele acestea,
când de atâta așteptare
pădurile-au albit în tăcere,
fără ca nimeni
să găsească
potecile de altădată
