mă-nchid între cuvinte,
între virgule
și semne de întrebare,
între apusuri și răsărituri
mă-nchid,
la ușa tăcerii
bat
când noaptea astupă glasul vorbelor,
râsului,
suspinului
scheletul amintirilor umblă liber
el rămâne doar
neîncorsetat,
el are libertate deplină,
el strigă dragostea veche,
dragostea nouă
închipuită
la umbra întârziatelor săruturi
între cuvinte mă-nchid,
cașmirul lor îmi ține de cald
și mute fiind
vocea mea le-o-mprumut
până ce setea sălbatică a auzului
potolită va fi,
până ce chinul tăcerii
va învăța
muzica uitării
