nu te mai ascult,
am vrut demult să-ți spun
nu te mai ascult, inimă,
îți mărturisesc azi
azi, când ploaia
spală umbra zidului ce sunt,
tencuiala sfărâmată a celei ce-am fost

ploaia o ascult
și teii înfloriți
ale căror note muzicale
sunt născute din parfum,
din miezul pământului
se iscă melanjul olfactiv dumnezeiesc

tu, inimă, taci
bătaia ta necazuri mi-a adus
ticăie pentru supraviețuire doar

când te-am ascultat, suferință am primit
acum ploaia vreau s-o aud
să-i ascult plânsul

în lacrima ei,
trupurile se topesc într-un șuvoi
de culori,
dispărând apoi fără urmă

taci, îți spun
nu acoperi vocea ploii,
glasul teilor înfloriți,
violinele care odată știau
cântecul dragostei

taci, îți ordon
măcar azi,
când sunetul ploii
a împrumutat vocea mea