am ieșit să înfrunt luna
de câteva nopți mă cheamă în geam,
în fereastra prin care amândoi o priveam
cândva, prietene eram
așa mi se părea
pe amândouă ne prea lăudai
nu știu despre care spuneai adevărul, despre care mințeai
fiecare se considera frumoasă, mult iubită, nemaintâlnită
astăzi ea are întâietate,
de pat mai aproape îți este,
e blondă, misterioasă,
cum aș putea s-o țin la distanță?

cândva, prietene ne credeam
ea mă caută și acum, în fiecare noapte
eu, fereastra-i deschid,
chiar dacă inima-mi îngheață
la gândul iubirii voastre
dar nu-i nimic,
suferința străină nu mi-e,
ba dimpotrivă,
fără ea, n-aș mai fi eu
pe tine, fără buna mea prietenă,
te-aș afla singur,
și inima mai tare m-ar durea

mă chinuie totuși gândul
de ce?
de ce ai ales-o pe ea,
când eu și tu devenisem plural,
când gândul meu, pe-al tău îl înfășa,
când vocile noastre
poeme de dragoste își dictau?