nu erai nici bine, nici rău
nici trist, nici fericit
nici zâmbitor,
dar nici posac
erai doar tu,
cu ochii tăi,
cu părul tău,
cu vorbele tale rostite
care sunau melodios
ca demult

așa te-am visat
într-o sufragerie încăpătoare,
imun la îndemnurile tandre
ale unei feminine cunoscute
nefirească indiferență
pentru tine,
mereu cu un pas în ispita păcatului

apoi eram noi,
noi doi
prea cuminți pentru cum ne știam,
prea tăcuți pentru gurile noastre
îmi spuneai doar să plec
să mă bucur,
să mă alătur celor care
în ținute de gală
lângă noi petreceau

niciodată nu ai fi rămas singur,
niciodată nu m-ai fi îndemnat să plec
niciodată nu te-aș fi lăsat
fără tine,
niciunde n-aș fi plecat

liniștit erai,
pleacă, îmi spuneai
iar eu nu știu
dacă te-am întrebat
de ce?
nu știu dacă am rămas,
nu știu dacă am plecat,
dacă visul a fost chiar vis
sau noaptea trecută
așa ne-am întâmplat