Giorgiana Radu-Avramescu: Scrisoare către tine (49)
Dragul meu, nu știu cum să te salut astă seară! Nu știu ce ar trebui să-ți spun astăzi, la împlinirea celor șase luni de distanță. Deși denotă egoism, îți spun că respir. Pentru mine, ziua de azi a început în urmă cu trei săptămâni. Cu stângul! Dar m-am redresat pe parcurs amintindu-mi îndemnul tău de a nu renunța ușor. La primul refuz. La prima opintire. M-am mobilizat greu, dar n-a fost imposibil. Nu datorită mie, ci lor, oamenilor care au zis da, fără rezerve.
Am simțit să ți-i aduc mai aproape pe cei care ți-au fost alături în momentele bune, dar și în cele de grea încercare. Și au venit! Părintele Laurențiu Moșneanu a spus că abia acum se vede adevărata prietenie. Când cel plecat „beneficiază” în continuare de prețuirea oamenilor considerați prieteni. Prietenia declarativă e des întâlnită, însă cea în adevăr, mai greu și mai rar demonstrată.
În tot ce s-a petrecut azi, nu am niciun merit. Poate doar acela al îndrăznelii de a-i căuta. În rest, e meritul lor și, mai ales, al tău. Al urmelor lăsate de tine în viețile lor. Bunul tău prieten Liviu Mogoș spune că tu erai un întreg univers. Așa este! Pe unde treceai, umpleai locul de tine, de tot. A mai spus și altele, dimpreună cu soția lui, laude desigur, dar nu ți le devoalez pe toate.
Vechii colegi de presă, Cornel Nistorescu și Octavian Știreanu te-au elogiat ca om, ca jurnalist, ca „bun” cultural al acestui popor și al comunei Sângeru. Doamna profesor Daniela Bartoș, care ți-a știut îndeaproape patimile, nu a ezitat să răspundă afirmativ invitației, deși se afla la un congres medical în Spania, și nu își cunoștea foarte bine programul din România. Adrian Țuțuianu, care înainte de a fi un excepțional avocat, înainte de a fi vicepreședinte al Senatului Universitar, în cadrul Universității Valahia Târgoviște, înainte de a fi politician, este un om cald, onest, un prieten cu care ai rimat sufletește de la prima întâlnire, a spus de asemenea „Da”, fără „consultări ale programului”, pe care îl știu din surse sigure foarte încărcat. Astăzi a venit și cu distinsa lui doamnă, care-i seamănă perfect în calitățile umane.
Ca mereu când a fost nevoie, la bine și la greu, ți-au fost alături Dumitru Cârstea, directorul ziarului Prahova, și Aurel Constantin, pe care l-ai cunoscut în anii din urmă, însă prietenia s-a sudat atât de tare, de parcă vă știați de-o viață.
Minunații Alina și Paul Palaș, un cuplu la care țineai foarte mult, și la care țin și eu în egală măsură, mi-au făcut o uriașă surpriză, într-o zi în care cerul stătea cu toată greutatea pe sufletul meu. Deși inițial mi-au spus că au ceva programat pentru sâmbătă, 11 iunie, au revenit cu un telefon, după câteva zile, ca un balsam peste trăirile mele întunecate, și mi-au spus că au amânat ce aveau plănuit, pentru a fi alături de tine, de noi. Ce oameni frumoși, dragul meu!
Ionel Gherghe și Florentina, de asemenea și-au dorit să-ți fie mai aproape astăzi, ca și vărul tău Dan Tănăsescu și soția lui. Vechiul tău prieten, Eliade Rădulescu, doctor veterinar, fost șef al Poliției Sanitar Veterinare Prahova, n-a lipsit nici el. V-am „pârât” celor prezenți prin dialogurile voastre ușor „deocheate”. Eu am fost reținută, dar domnul Rădulescu, ce mă taxează de fiecare dată pentru „imprudența” de a nu-i zice Eliade și atât, a spus tot, cu umoru-i caracteristic.
Au fost și câțiva prieteni și oameni dragi ție și mie, care au lipsit motivat. Profesorul Ioan Lascăr, la rându-i făcea parastas soției, fiind „Moșii de vară”, când cei vii îi pomenesc pe cei plecați, apoi Marina Almășan a avut o lansare de carte, programată din timp, la Deva. Alții aveau obligații din care nu se puteau sustrage, dar asta nu înseamnă că nu s-au gândit la tine, sau că te-au uitat.
Sper că tot ce s-a întâmplat aici, la Muzeul Pietrei, lângă tine, lângă biserica închinată Maicii Domnului, tot ce s-a spus, tot ce s-a simțit, a ajuns și la sufletul tău. Sigur că nu se poate să fi fost totul perfect. Din partea mea, firește. Stângăciile nu pot fi lipsite. Am uitat, de pildă, să pun coliva, prin care cei prezenți ți-au fost alături la „veșnica pomenire”, pe masă. Abia la final am realizat acest lucru, și au apucat câțiva să guste din ea. Dar nu-ți fă griji, a ajuns apoi la destinații necesare. Și câte altele pe care probabil nu le-am gestionat corespunzător! Dar, neluând în calcul greșelile mele pardonabile, aș vrea să cred că te-ai bucurat de cele câteva ceasuri pe care oamenii aceștia care au făcut parte din viața ta, ți le-au dedicat.
Cineva de sus, de acolo, de lângă tine, ține totuși cu noi. Ieri a fost cumplit pentru mine, din pricina vremii, gândind organizarea pe terasa de vară. Vântul părea de nestăpânit, prognoza meteo îmi arăta o țară de la un capăt la altul în cod galben de vreme rea, astfel încât am crezut că din această cauză, ziua de azi va fi un eșec total. N-a fost așa! Petruța, văzându-mă încordată ca niciodată, m-a întrebat ce se petrece. Spunându-i, mi-a replicat: „Fiți liniștită, doamnă, va fi bine! Dumnezeu nu-i lasă pe oamenii buni, când au nevoie”. Nu știu pe ce s-a bazat ea când a afirmat așa, dar a avut dreptate.
Mulțumesc, Doamne! Mulțumesc tuturor, și fiecăruia în parte pentru timpul rupt din viața lor, și dăruit nouă! Mulțumesc, Luciana, pentru maturitatea pe care o dobândești, când eu mă sufoc de prea puțin, în timp ce prea multul stă să bată la ușă! Mulțumesc, ție, pentru îngăduință, dacă ai fi vrut altceva astăzi, iar eu nu am fost în stare să-ți ofer!
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu