Giorgiana Radu-Avramescu: Scrisoare către tine (51)

giorgiana curte

Dragul meu, e târziu! Târziu în noapte, târziu în suflet, și mult prea târziu pentru pentru a mai putea schimba ceva din trecut. Noaptea asta are ceva strașnic în ea. N-aș ști să-ți spun ce. Dacă ai fi aici poate ai înțelege. Nopțile continuă să-mi placă, chiar dacă nu mai au nimic din cele de demult. Ba da, au totuși ceva. Amintirile! Cu ele mă însoțesc, cu ele rătăcesc în semiîntuneric. Uneori le alung, privind doar spre mâine, dar ele, încăpățânatele, frumoasele, dureroasele trăiri de ieri, și de alaltăieri mă cheamă, mă imploră parcă să nu le uit. Să nu renunț la ele, oricât de mult mă chinuie prezența lor. Pentru că da, ele fac parte din mine, cu totul, nu doar din gândul meu. Nu doar mintea poartă amprenta a tot ce-am trăit, ci pielea mea, trupul meu, părul, toate își amintesc de tine, de noi.

Mărturisesc că pentru a supraviețui, le închid uneori. Le pun lacăt, și ascund cheia, dar nu pentru mult timp. Atât doar cât să pot să mă echilibrez, să-mi dau iluzia că accept prezentul. Și poate chiar îl accept într-o anumită măsură. Poate l-aș accepta cu totul dacă lucrurile ar sta puțin altfel. Nu știu, mi-e neclar.

Dragul meu, în această seară am ieșit cu Luciana, după ce m-am despărțit de ultimii vizitatori ai zilei, oameni plăcuți la chip și la vorbă. Am simțit nevoia să petrecem câteva ceasuri altfel, într-un alt cadru. Ea e prinsă în menghina preocupărilor ei, eu mă zbat între ale mele și ale ei. Sper că vom ieși cu bine până la urmă din acest tumult. E puțin supărată pe mine. Obișnuită fiind cu Da-urile tale, îi e foarte greu să accepte Nu-urile mele. Așa mi-am căpătat statutul de „cea mai rea mamă din lume”. N-ai prea putut să-i refuzi nimic. Știind că timpul are limitele lui, ai încercat s-o bucuri mereu, să-i îndeplinești toate dorințele. Știu că ai procedat așa din prea multă iubire, dar astăzi consecințele se simt. Nu le suport doar eu, ci și ea, resimțind și mai mult lipsa ta. „Tati ar fi fost de acord. Tati m-ar fi lăsat. Tati…” Nu-ți reproșez nimic, dragul meu, îți spun doar. E dificil pentru amândouă. Nu știu când vom căpăta un anumit echilibru.

Săptămâna aceasta n-am fost chiar singure. Am avut susținerea câtorva oameni care s-au gândit la noi și ne-au transmis încurajările lor, suportul sufletesc de care aveam nevoie, chiar și de la distanță. Nu ți-i mai numesc, îi știi foarte bine. Ne-a ajutat să-i știm alături. Fiecare gând înseamnă mai puțină singurătate. Ți-am mai spus și altădată ce mult contează să știi că faci parte din gândul cuiva. O îmbrățișare pe jumătate, zic eu. Ești de acord?
Ți-aș spune multe, dragul meu! În perioada aceasta sunt câteva lucruri importante de îndeplinit. Unele sunt foarte încurcate, dar sper să le deslușesc. Mă trezesc uneori cu sentimentul copleșitor că totul se năruie, că nimic nu mai are sens, că totul se complică, fără nicio șansă spre rezolvare. Mă străduiesc să ies din starea asta. Când simt că autocompătimirea preia controlul, mă smulg cu brutalitate. Nu vreau să decad atât de mult. Pentru tristețea în care mă găsesc în clipa asta, dau vina pe ziua de luni. Nu-mi plac zilele de luni. Deloc. Deși e nedrept să le punem în cârcă toată greutatea celorlalte zile, cu ele începem derularea întregii săptămâni. Gândim strategii, facem proiecte, ordonăm timpul în favoarea noastră, și câte altele.

Ieri am scris ceva despre fericire. Îți vine să crezi că tocmai eu m-am găsit să scriu despre fericire? Eu, care de când mă știu am trăit fericirea, adăpând-o cu o lacrimă, crezând că așa n-am să pierd niciodată secunda aceea înălțătoare. Știi că nu ți-am cerut niciodată să-mi povestești fericirea? Mi-ai povestit cărți, mi-ai povestit întâmplări, iubiri, nefericiri, mi-ai povestit viața, moartea, despărțirea, dar niciodată fericirea. De ce? De ce nu mi-ai spus-o tu, de ce nu te-am întrebat eu? De ce? E târziu acum. Târziu pentru amândoi. E miezul nopții! Trandafirii s-au ofilit în vază, dar nu-i arunc! Îi iubesc și așa. Semănăm. Nu știu de sunt stele pe cer. Nu știu dacă Luna se arată. Nu văd mai departe decât sunt. Trandafirii aceștia îmi par de ajuns!

Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu

Parteneri