Dragul meu, îți scriu ca și când m-ai aștepta. Ca și când vorbele mele ți-ar face bine, deși în tot acest timp nu ți-am transmis deloc liniște, ba dimpotrivă. Te invit să privim împreună asfințitul. Să-mi deslușești înțelesurile lui. Ideea de deznodământ aș zice că mă obsedează. De când mă știu m-a preocupat sfârșitul. Sfârșitul a ceva, a tot. Zi, clipă, prietenie, iubire, fericire, anotimp, viață. Trecerea timpului, fuga lui mă îngrijorează. Curgerea clipelor în hăul revolutului îmi creează angoase. Cu toate acestea, nu m-aș întoarce deloc în timp, în afara amintirii, și cu excepția clipelor trăite împreună. Altfel, nu! Chiar dacă, privind în urmă, mă găsesc luminoasă, cu mai puține frământări, sub auspiciul inocenței vârstei.

Astăzi, întâlnirea cu o verișoară cu care am împărțit aproape fiecare zi a copilăriei și adolescenței mi-a prilejuit bucuria întoarcerii în timp. În 15 minute cât am alergat cu vorba și cu pasul amintirii în copilăria noastră, am retrăit tot. Și a fost de-ajuns cât să constat cele ce-ți spuneam mai sus. Au fost frumoși anii aceia, dar nu cred că i-aș mai vrea. Cu toată seninătatea lor. Aș vrea în schimb, de s-ar putea, să mă întorc o clipă măcar, în timpul nostru. În timpul acela aș întârzia. Odihnindu-mă la pieptul tău. Fără cuvinte. Fără promisiuni. Fără rămas bun. O îmbrățișare tăcută. Respirația inimii mele, să fie respirația inimii tale. Apoi, aș vrea să știu, să pot să trăiesc timpul acesta, așa cum se cuvine. Cu toate durerile lui. Să nu-l las să se irosească. Nu știu de ce am sentimentul că timpul meu va fi ceva mai scurt ca al tău, așa încât n-aș vrea să-l pierd fără folos.

Dragul meu, azi a fost o zi care m-a trecut prin multe stări. Dimineață am fost la biserică. Am făcut o pomenire, un „căpețel”, cum se spune bisericește. Unii zic „căpițel”, dar verificând, dicționarul explicativ adaugă e, în loc de i. Știu, tu ai spune că e prea mult, cunosc foarte bine părerea ta în legătură cu aceste rânduieli, dar mă gândesc că poate între timp te-ai răzgândit. Sunt lucruri pe care noi, cei rămași, trebuie să le facem pentru sufletul vostru, și pentru liniștea noastră.

Tot azi am sunat-o pe doamna Cornelia Blaga, soția regretatului profesor universitar Eugen Blaga, care s-a stins la scurtă vreme după tine. La acel moment eu n-am sunat-o pe doamna Blaga, deși ea m-a căutat când ai plecat tu. Fiica ei publicase un mesaj pe facebook, în care ruga prietenii să nu-i deranjeze mama cu telefoane de condoleanțe, din motive pe care astăzi le-am înțeles. Au trecut câteva luni de când a venit în lumea ta domnul profesor, și în tot acest timp mi-am propus s-o sun totuși pe doamna Cornelia, Neli, cum îi spun prietenii, dar am amânat din multe motive. În fond, ce puteam să-i spun? Nimic care să-i atenueze suferința! Doar că astăzi ceva m-a împins să fac acest lucru. Simțeam că nu trebuie să mai amân. Și bine am făcut. E ziua de naștere a lui Eugen Blaga. Fiica i-a făcut parastas, la care doamna n-a putut participa, din multe pricini. Faptul că ne-a vizitat de câteva ori la Sângeru, iar noi la rându-ne pe ei, o dată, nu însemna că suntem prietene. Dar uneori prieteniile au o altă definiție decât cea cu care suntem obișnuiți. N-o să-ți dau detalii din conversația noastră, nu se cade, dar m-a durut să aflu, să mi se confirme a nu știu câta oară, cum se pot schimba viețile oamenilor total, la 180 de grade, cum s-a exprimat ea. Mi-a vorbit mult, a plâns, așa cum te destăinui unui prieten despre care știi că „n-are niciun interes” în ceea ce te privește. Așa mi-a zis. Mă bucur că am amânat atât de mult s-o sun. Acum avea nevoie, nu atunci. Am convenit amândouă ca data viitoare când vorbim, s-o aflu mai liniștită, s-o regăsesc măcar parțial pe Neli, cea pe care anii de suferință ai soțului ei s-au sprijinit, fără s-o doboare.

Sunt convinsă, dragul meu, că aștepți vești despre Luciana. A fost repartizată, conform mediei, la Spiru Haret, profilul pe care ni-l doream – filologie. Ne-am bucurat amândouă, chiar dacă liceul țintit era altul. Urmează înscrierea. Trebuie să fac un drum la București, pentru fișa medicală, ea fiind în observație la un medic de familie, acolo. Apoi mai sunt și alte lucruri de stabilit. Nu știam mai nimic despre acest liceu, iar joi nu am avut timp să caut, să dau măcar un telefon. Cineva însă mi-a luat-o înainte și s-a informat. Așa am aflat câteva lucruri bune, importante. Te voi anunța, fii liniștit, când totul se va fi încheiat.

Ți-am vorbit în rândurile acestea despre timp. Trecut și prezent. Mă feresc să-l pomenesc pe cel viitor. Îl evit. Când se întâmplă să-l vizualizez, gândurile se sufocă. Conștientizarea le sugrumă. Conștiința în sine cred că dăunează existenței. Tu ce crezi? Ajută-mă să deslușesc neînțelesurile toate care-mi stau în cale, ca o infirmitate morbidă.

Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]