Giorgiana Radu-Avramescu: Scrisoare către tine (65)

giorgiana mare 3

Dragul meu, bine te-am găsit! Sejurul nostru de câteva zile la mare s-a încheiat. Pentru mine să mai fi fost încă pe atât, dar aici mă așteaptă câteva lucruri care nu suportă absența mea. Ne-a fost bine. Mai bine decât prevăzusem. În urmă cu trei săptămâni când am făcut rezervarea, am optat pentru ceva, însă vineri, în drumul spre destinație, aveam să ne răzgândim. Sigur că fiind început de weekend erau slabe speranțe să modificăm. Am sunat, și așa cum am bănuit mi s-a spus că nu se poate. Apoi, ajunse acolo, am încercat din nou. Comunicarea ochi în ochi e importantă. Ceea ce părea imposibil, și-a găsit rezolvare. Doamna Florentina de la recepție, cu ani buni de experiență în domeniu, ne-a oferit mai mult decât ne așteptam. Dacă voi mai ajunge la hotelul „Ambasador”, din Mamaia, voi alege identic. Etajul 5, camera 520. Terasa generoasă oferă o imagine frontală a mării, chiar și din pat, iar în spate o minunată priveliște a lacului Siutghiol. Între ape, între cer și pământ. Marea te cheamă, te invită la trăiri intense, lacul, în calmul lui, îți transmite pace. Minunat!

Am experimentat și lucruri noi. De pildă, o ieșire pe mare cu skijet-ul. Luciana, care m-a refuzat, a crezut că glumesc. Ar fi pariat că n-am să fac asta. Ei bine, n-am glumit. Nu-mi plac sporturile extreme, nu caut adrenalina. Skijet-ul nu e despre asta, decât dacă ești teribilist. Am vrut să încerc sentimentul libertății depline. Să fiu mai aproape de inima mării. Acolo, în larg, pulsul ei e molcom, nu ca în apropierea țărmului, unde valurile obosite dau în tahicardie. Mi-a plăcut, așa încât voi mai încerca și altădată.

Ne-ai lipsit, dragul meu! Au fost zâmbete, dar au fost și lacrimi. Până la urmă, ce-ar fi zâmbetul, dacă n-ar fi apretat cu roua tristeții? Un reflex obișnuit, trecut ușor cu vederea. Aseară, un prieten al nostru mi-a scris că se bucură că am reînvățat zâmbetul, și îmi ura la cât mai multe. Ceea ce nu știa el e că fix în acel moment încheiam o repriză de plâns cu Luciana. Teodora Marin, soția regretatului tău prieten, ziaristul Ion Marin, care mi-a fost și profesor la facultate (m-a învățat Drept constituțional), i-a trimis fotografii și înregistrări video cu tine, cu voi, cu noi, cu prieteni, de la aniversările tale, și din alte împrejurări. Ne pregăteam să mergem să cinăm, și nu știam de ce întârzie Luciana, care e mereu grăbită când vine vorba de ieșit. Am găsit-o plângând. Văzuse un filmuleț, de când ea avea șase ani. Tu recitai „Bună seara, iubito”, ea cânta aceleași versuri, cu vorba ei peltică de atunci. Erați un duo perfect. La final, Teodora îi cerea să-ți dea un pupic, iar ea a răspuns râzând că după cântecul ăsta nu se dă pupic. Ne-a bucurat și ne-a durut deopotrivă. Ni s-a făcut și mai dor. E bine însă că există astfel de mărturii ale trecutului. Îi mulțumim Teodorei Marin, care a revenit la Sângeru, pe 17 august, după mulți ani, și pentru prima dată de când soțul ei s-a stins, – pentru că s-a îngrijit de amintirile noastre.

Am avut o vacanță activă, dragul meu. Să mă ierți dacă nu sunt coerentă. Am dormit puțin. Am vrut să mă bucur de tot ce-mi face bine. Diminețile mă găseau în pas de alergare. Apoi, în cursul zilei, pe șezlong întârziam doar pentru scris, ori lectură, altfel parcurgeam țărmul în stânga și-n dreapta. Căutam povești. Voiam să aflu bucuria, să deslușesc fericirea pe chipul oamenilor, să surprind viața altfel, mai puțin încruntată decât pe străzile orașelor. Am întâlnit câțiva cititori ai AMPress, am schimbat păreri cu oameni deschiși dialogului, am fost fotograf pentru câteva familii care-și confecționau amintiri pentru mai târziu. Am ascultat glasul mării, pe care l-am luat cu mine. Îl aud și acum. N-am vrut să pierd niciun minut. Chiar și astăzi am beneficiat de câteva ceasuri în compania mării, deși Luciana nu prea mai avea apetit pentru asta. M-am organizat astfel încât să mă bucur de tot, și să ajungem acasă înainte de a se întuneca. Știind că am dormit foarte puțin, n-am vrut să conduc în noapte. Și, după trei ore și patruzeci și cinci de minute de condus, fără pauză, iată-ne acasă. Din nou împreună! Mă încearcă o stare de oboseală, urmare a unor trăiri pozitive, dar tot oboseală se cheamă. Simțeam însă nevoia să-ți vorbesc puțin. Voi avea timp să recuperez nesomnul. Despre tine aș vrea să aflu câte ceva. Eu îți împărtășesc tot. E rândul tău!
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu

Parteneri