AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Giorgiana Radu-Avramescu: Scrisoare către tine (66)

Ce liniște, dragul meu! Vântul, doar el o perturbă. Auzi vântul? La tine ajunge gălăgia lui, ori acolo nu știe să bată? Uit, uit că acolo copaci nu-s, ci doar iarba stelelor, care se lasă mângâiată de voi, de tălpile sufletelor voastre. De degetele inimilor, de palmele lor cu care ne înveliți de departe. Ai mai trecut pe aici, sau vii doar când dorm, în puținele ceasuri în care mă dau uitării?

La tine vine mereu câte cineva. Zilnic ești vizitat. Mă gândeam că după cele câteva zile petrecute la mare, mă va încerca melancolia în alte câteva, până îmi voi reintra în activitatea obișnuită. N-a fost așa. Nu mi s-a permis. Ieri m-am întreținut la cafea cu fosta mea profesoară de fizică și chimie, din gimnaziu, Moraru Veronica. Își dorea două cărți ale tale pentru o prietenă care pleca în Olanda, unde locuiește de ani buni, dar nu putea veni să le ia, așa încât m-am oferit eu să i le duc la Apostolache. M-am bucurat să-mi reamintesc niște lucruri, și m-am întristat pentru altele. Îmi doream demult să aflu despre domnul profesor Teodorescu, pe care copiii îl porecleau „Cocoș”. El ne preda limba română. Era un bărbat înalt, cu ochi albaștri, tăcut. Câțiva băieți îi făceau zile fripte. Nu avea puterea să-i stăpânească. În sinea mea, sufeream pentru el. Știam că viața lui cunoaște tristețea fără leac, dar nu știam exact despre ce era vorba. Acum am aflat că fiica lui era bolnavă de epilepsie. Se pare că s-a declanșat în urma unei sperieturi pe când avea câțiva ani, când ar fi atacat-o un cocoș. La câțiva ani după majorat, s-a stins. Astăzi, nici domnul profesor nu mai e. Doamna Moraru spune că el ar fi trebuit să predea la un nivel superior, nu năzdrăvanilor de gimnaziu. Ne-am fi întins mult la vorbă, dacă domnul Vasile Victor de la Iași nu m-ar fi sunat de la poartă. Mi-a adus câteva obiecte vechi din lemn, pe care mi le-a promis în urmă cu vreo două săptămâni, când a vizitat muzeul.

Spre seară, familia de profesori Grațiela și George Calcan, din Ploiești, au revenit la Muzeul Pietrei, împreună cu niște prieteni din Apuseni, să le arate raiul clădit de Lucian Avramescu aici. Doamna Calcan, prietenă a scrisului nostru ți-a adus flori pe care le-a udat c-o lacrimă. Își amintea cum în urmă cu doi ani i-ai salutat din balcon, apoi ea a urcat să-ți dea o îmbrățișare.

Și astăzi, dragul meu, ai fost salutat cu „Buni zori!”. Doamna Niculina Grigore a venit împreună cu familia. Ne-au adus trandafiri, iar mie mi-au dăruit și o lucrare din lemn și piatră, un tablou care arată îmbrățișarea unui cuplu, realizată de doamna Niculina, care scrie și poezie. Pe verso, tabloul poartă un mesaj, sub titlul „Despre iubire”: „sunt partea de lume dinspre tine,/de unde-ți iei surâsul și seninul,/tu ești trenul sigur de pe șine,/ce-mi poartă către zări destinul…/încet, dar sigur, noi ne stingem/cu nebunescul dor să se repete: Vreun tren, în doi, noi să mai prindem/spre alte lumi, chiar … neconcrete”.

Au și ei colțul lor de rai, la Surani, unde intenționează să înființeze un muzeu, având o colecție bogată de costume populare, apoi obiecte vechi din lemn, și alte lucruri care fac parte din spiritul poporului nostru. Mi-a făcut bine vizita lor și, după cum au constatat la rându-le, părea că ne știm de multă vreme. Așa rimează uneori ființele umane, fără să se fi cunoscut de dinainte. Sunt niște conexiuni pentru care nici nu trebuie găsite explicații. Important e sentimentul trăit.

Da, dragul meu, așa curge timpul aici. Despre evenimentul din 17 august ți-am scris puțin. Am lăsat alte voci să vorbească despre el. Am primit multe mesaje pozitive. A fost bine! Sigur că pentru mai bine e loc întotdeauna, și când spun asta mă refer la mine, nu la cei care au vorbit despre tine și ți-au făcut și niște promisiuni. Octavian Știreanu, Marina Almășan, Cornel Nistorescu, Adrian Fetecău, Dumitru Cârstea, Emil Calotă și Ionuț Vulpescu te-au povestit frumos, așa cum le-ai fost în prietenia care v-a legat, așa cum le-ai rămas în amintire, așa cum trebuie să rămână scriitorul Lucian Avramescu în continuare. Violonistul Alexandru Tomescu, de asemenea a fost la nivelul superior, de unde e imposibil să coboare. Nimic nu-l poate încurca. Talentul și responsabilitatea fiecărui act artistic l-au adus la ceea ce reprezintă el astăzi, la rezonanța pe care numele lui o are nu doar în România, ci la nivel internațional. Pe mine însă mă critic, dar până la urmă stângăciile îmi pot fi iertate. Emoția are plusul ei, dar poate și încurca. Le mulțumesc tuturor, chiar dacă ei au fost aici pentru tine. Am fost o mare echipă. Familie, prieteni, public. Tu ne-ai adus pe toți împreună. Îmi cer iertare acelora pentru care nu am reușit să fiu o gazdă bună. N-am reușit să mă împart echitabil. Doamnei Flori Spirescu, prietenă a AMPress și a scrisului nostru îi transmit că florile pe care mi le-a dăruit îmi țin companie la masa de scris. Ar trebui să-ți fac o lungă listă cu numele oamenilor care mi-au fost aproape cu acest prilej, dar se știu ei, și îi asigur de recunoștința și prețuirea mea. A fost o zi intensă care a început demult, iar pentru mine nu s-a încheiat. Ecoul ei încă persistă.

De când îți scriu a tăcut și vântul. Tace ca și mine. Doar gândurile-mi vorbesc. Se contrazic. Le las să-și rumege neastâmpărul. Mă întreb în gândurile vântului ce-o fi?Or fi ele mai pașnice ca ale mele?

Cred că ți-am scris cam prea simplu, prea fără miez metaforic. Mă întreb dacă nu cumva te plictisesc. N-aș vrea. Îmi amintesc cum te priveam când îți ceream să-mi citești un text. Te urmăream atent și îmi dădeam seama dacă e bine sau nu, înainte să ajungi la final. Ce fericită eram când te declarai încântat. Ai și lăcrimat în câteva rânduri. La câteva pasaje din cartea „La început a fost duminică”, și la primele scrisori pe care ți le-am scris înainte să pleci. Lacrimile acelea erau pozitive. Plânsul ți l-am stârnit în puține rânduri, și doar din dragoste. Altfel îmi doream să te fac să zâmbești. Și am reușit de multe ori. Îmi plăcea să mă joc, iar pe tine te amuza răsfățul meu. Acum am crescut. Tu ai plecat. Ieri nu se mai întoarce. Mâine nu mai poate fi despre noi. Voi afla despre ce va fi!
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!