Giorgiana Radu-Avramescu: Scrisoare către tine (IV)

giorgiana radu

Ningea. Cu paisprezece ani în urmă, astăzi ningea. Îți amintești? Acum, soarele splendid de toamnă ne mângâie de rămas bun. Ce ironie, nu? Zăpada de atunci ne găsea în cele mai înălțătoare simțiri ale vieții noastre în doi, pe când lumina acestei zile blânde de toamnă ne prinde mai împovărați ca nicicând.

Ar fi trebuit să scriu un editorial pentru ziarul Prahova, dar nu pot. Pentru prima dată, nu sunt în stare. M-am străduit să fac față vizitatorilor, nu puțini, ajunși azi la Muzeul Pietrei. N-am vrut să le transmit zbuciumul în care zi de zi, ceas de ceas, luptăm pentru supraviețuire. Și am reușit. Au plecat zâmbind și uimiți de ce-ai reușit să clădești aici.

Dragul meu, certificatul nostru de căsătorie, așa cum spui tu, se năștea în 13 noiembrie 2007, la orele 13.00, într-o zi de marți? Ce zi, ce momente! Dacă nu aș simți și acum fiecare secundă trăită atunci, aș zice că a fost doar un vis. Dar a fost real, și poate de aceea ziua de azi doare cumplit, ca niciodată. În loc de bună-dimineața, te-am întâmpinat cu lacrimile mele, pe care le tot ascund, le tot reneg, dar îmi scapă uneori. Până de curând le împreunam cu ale tale. Boala asta cumplită nu era de ajuns că îți luase puterea de a zâmbi, acum ți-a pus poprire și pe plâns. Poate că, într-un fel, e mai bine, doar că plânsul eliberează.

Mi-ai spus că-i faci ultimul cadou Lucianei, să nu mă opun. Nu există ultimul cadou. Darul ei cel mai de preț ești și vei rămâne tu, indiferent de ce urmează. Da, toți trei știm ce urmează, deși încercăm să ne păcălim între noi. Suferința ta e înmulțită și împărțită cu trei. Fiecare suferim pentru tine și pentru noi. Sigur că tu duci greul cel mai greu, pe care oricât ne străduim, nu reușim să-l facem mai ușor de îndurat. Dar, oare ce-o fi în sufletul copilului nostru care se dă puternic? Nu îndrăznesc să-i spun că totul va fi bine. Nu mă va crede oricum, întotdeauna a fost un copil greu de păcălit. Știe că nicio zi de naștere nu-i va mai fi ca înainte, nicio zi din viața ei nu va mai avea seninătatea celor pe care le petreceați împreună hoinărind pe dealuri, făcând planuri în curțile muzeului, jucând șah, ori „complotând” împotriva mea.

Ce momente, dragul meu! Mi-e dor de voi, mi-e atât de dor de noi, dar mai mult decât orice, mi-e frică. Și nu mai pot ascunde teama asta care mă chinuie infernal.

Iartă-mă pentru brutala sinceritate, dar se zice că durerea împărtășită, doare mai puțin. Deși ar trebui să fie o zi a bucuriei (avem încă motive!), pentru mine este una dintre cele mai grele zile din ultimii doi ani. O zi, ca un adio. Poate exagerez. Dimineața a debutat greu, și seara se va încheia la fel. Cine știe, poate mâine va fi mai bine, nu-i așa?

La mulți ani, fiicei noastre! Să-i dea Dumnezeu sănătate și înțelepciune. De restul se va ocupa singură. Doar e fiica ta!

Cu dragoste, eu!

Parteneri