Giorgiana Radu-Avramescu: Scrisoare către tine (XI)

Dragul meu, ce e pe la tine? Cum se vede lumea de acolo, cum vă duceți, voi, cei drepți, nemurirea? Sorin Oprea, care acum scrie o carte despre viața de după viață, spune să nu-mi fac griji pentru tine, că ești bine, ești fericit. Ce mult mi-aș dori să fie așa. În același timp însă sunt egoistă. Cu toată dragostea ce ți-o port, nu pot să nu mă gândesc și la mine. Dacă la tine e soare, eu cum îndepărtez norii grei care-mi strivesc ființa?

A sunat poetul Constantin Preda. Am vorbit mult despre tine. Își amintea cum în urmă cu mai bine de un an, când ați vorbit ultima oară, cuvintele, chiar dacă greu, se lăsau mângâiate de glasul tău, de buzele tale. Știi, mi-a făcut și o mărturisire. Scrisorile pe care ți le-am scris înainte de plecarea ta, credea că nu sunt scrise de mine. Abia acum e convins că au fost, sunt ale mele. Și ca el cred că sunt mulți. Până la urmă, e de bine, nu? Mai bine surprinzi plăcut, decât să dezamăgești.
Îmi amintesc că și ție ți s-a întâmplat, când ai început să scrii poezie. Povesteai că unii credeau că sunt scrise de mama ta, Ituța, o femeie caldă, cu har literar.

Dragul meu, aici viața continuă oarecum. În seara de Ajun, am primit de la domnul Răzvan Costea, propunerea pentru vitraliile de sus, din turla Bisericii din Livadă. Îți redau o parte a mesajului său: „Dumnezeu să-l aibă în pază pe domnul Avramescu. Chiar dacă a plecat fizic dintre noi, trăiește și va trăi veșnic fiind impregnat în fiecare dintre cei care l-am cunoscut. Va trăi prin operele sale. Îmi pare rău că nu am reușit să fac propunerea pentru ferestrele din turlă să le vadă și dânsul…cred însă că le va vedea cândva, de acolo de sus”.
Mi-a fost greu să-i dau un răspuns cu totul afirmativ, chiar dacă mi-a plăcut ce am văzut. Culorile sunt vii, așa cum îți doreai tu. „…Și eu mi-aș fi dorit să le vadă. Sper să fie de acord cu tot ceea ce vom continua să facem…Cred că e potrivit ce mi-ați trimis acum, dar dacă mai aveți și o altă idee, n-ar fi rău să putem face o comparație…”- i-am răspuns.

Distribuie prietenilor

Adevărul e că mi-e greu să iau decizii, fără să am confirmarea ta. Mă trezesc de multe ori întrebându-te despre una, despre alta. Colile albe, împreună cu pixul, le-am lăsat în același loc, pe masă, lângă fotoliul tău. Uneori, dimineața, îmi arunc privirea spre ele, tot așteptând să le găsesc scrise. Se așterne pe ele doar praful tăcerii. Degetele tale mângâie acum doar coala infinită a cerului.

Știi, dragul meu, eu și Luciana suntem înconjurate de mulți oameni dragi, de multă afecțiune. Nu puțini mă sfătuiesc s-o scot pe fiica noastră, din când în când, s-o îndepărtez, chiar și pentru un ceas-două, din ambientul copleșitor în care ne găsim. Și am încercat. Zilele acestea a avut loc premiera unui film pentru adolescenți, așa încât, aseară, am mers să vadă acel film, chiar dacă eu nu aveam deloc pornire spre așa ceva.
M-am gândit că în cei 14 ani de viață ai Lucianei, nu doar în ultima vreme, când tu ai avut mai multă nevoie de mine, eu nu prea am știut să mă împart echitabil la doi. Mereu balanța a înclinat mai mult spre tine. De multe ori am simțit că, un pic, am „abandonat-o” pe Luciana. Mai ales când a crescut și, ca orice copil care se maturizează, tinde să se îndepărteze de părinți. De fapt, eu am lăsat-o cu bună știință să ia distanță de mine. Acum trebuie să recuperez, dar să și suplinesc nevoia ei de afecțiune. Știi că are o fire greu de gestionat (cu cine o semăna?!), dar sper să-i fac față.

Îți spuneam că am mers împreună la film, dar și tu ai fost cu noi. Încă de când am plecat de acasă. „Tati nu ne-ar fi lăsat să plecăm pe o astfel de vreme”, spunea Luciana văzând ceața, poleiul și burnița. Apoi, ajunse la destinație, primul impuls a fost să scot telefonul, să te sun și să-ți spun, ca de fiecare dată, că am ajuns bine, am parcat corespunzător, lucru complicat pentru mine într-o parcare supra aglomerată…„Aici veneam cu tati, lui tati îi plăcea să, cumpăram asta cu tati, tati ar fi spus că”.

Da, ai fost și ești cu noi în permanență, dragul meu. Noi nu suntem singure de tine, tu nu ești singur de noi. Ne iubim altfel acum, dar cine deține definiția certă a iubirii? Spune-mi tu, care le știi pe toate!

Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu