• Home
  • Literatura
  • Giorgiana Radu-Avramescu: Scrisoare către tine (XXXIII)

Giorgiana Radu-Avramescu: Scrisoare către tine (XXXIII)

giorgiana a

Dragul meu, îmi lipsești! Știu, nu-ți spun o noutate. Sunt convinsă că tu știi despre mine, mai mult decât îți povestesc eu. Așa a fost întotdeauna. Anul trecut, ziua de astăzi mă găsea așa cum nu fusesem niciodată. Telefonul suna continuu. Apelurile care-mi solicitau să fac imposibilul pentru ca mama, bolnavă în stare gravă, de Covid, să ajungă pe mâini bune, aproape că le anulau pe cele care-mi aduceau gânduri frumoase. Nici tu nu erai într-o stare prea bună. Te străduiai însă să-mi liniștești ziua. Îmi amintesc încercarea ta de a-mi cânta, seara, „La mulți ani!”. Eram atât de tulburată încât în primele secunde nu înțelegeam ce vrei să-mi transmiți. Când am înțeles, a fost ca eruperea unui vulcan. Tot ce adunasem în mine, nu doar în ziua aceea, ci mult înainte, odată cu debutul bolii tale, a ieșit la suprafață atunci. Amestecul de neputință și strădania de a face ceea ce altădată îți era atât de ușor, și atât de drag, m-a dărâmat. În hohote de plâns ți-am căzut în brațe, plânsul meu s-a unit cu al tău, și nu știu cât a durat descătușarea durerii acumulate în amândoi.

Astăzi, dragul meu, e puțin altfel. Zic puțin doar, pentru a nu duce tonul acestei epistole într-o zonă din care n-aș mai putea ieși ușor. Vreau doar să-ți povestesc, ca și cum ai fi aici lângă mine, în fotoliul tău, și m-ai asculta. Aceasta nu se vrea o scrisoare literară, e așa, un dialog între noi, din care cititorii vor parcurge doar vorbele mele, iar pe ale tale le vor asculta în gând.
Așadar, îți mărturisesc că am avut cea mai lungă zi de naștere de până acum. A început duminică. Luciana a dat startul. Așa cum o știi nu a mai avut răbdare să păstreze surpriza pe care mi-o pregătise. Ea întotdeauna aștepta zilele acestea cu mare bucurie, îți amintești? Aniversările noastre le organiza cu o săptămână înainte, iar ziua ei, cu o lună. A fost dezamăgită când i-am spus că nu voi face nimic special astăzi. Aș fi vrut să plec cu ea undeva, dar incidentul cu mașina mi-a anulat planul, și apoi nouă ne trebuia mai mult de o zi, și nu-mi doresc să lipsească de la școală. Mai e atât de puțin până la examen!

Apoi, tot duminică, prietena noastră Elena Stoica m-a felicitat. I-am spus că dacă mai aveam puțină răbdare aș fi văzut lumea de ziua lui Nichita. Ar fi fost totuși prea mare îndrăzneala din partea mea!
Luni, dragul meu, „petrecerea” a continuat. Gândurile bune ale unor oameni pe care-i prețuiesc au continuat să vină. Apoi, câteva daruri neașteptate. Astăzi, de asemenea am primit cu multă bucurie și recunoștință cuvinte frumoase care-mi fac atât de bine. E minunat să simți că exiști în gândul cuiva. Fie și pentru câteva clipe. Geta Sandu, prietena noastră teleormăneancă, risipită puțin în Italia, m-a pus să-i promit că astăzi nu voi plânge și nu voi fi tristă. Era târziu. Se consumase o repriză, dar ce mai e plânsul astăzi? O rutină, ca și spălatul pe dinți, pe care-l faci aproape mecanic.

Dragul meu, nu am reușit să-mi țin promisiunea că voi rămâne la 20 de ani. Nici nu aș fi vrut. Sigur, la 20 de ani aveam prospețimea vârstei, dar îmi lipseau multe. Când spun multe nu mă refer la lucrurile materiale, ci la acelea care ne dau esență. Și acum îmi mai lipsește câte ceva, dar mă simt confortabil cu mine, chiar dacă la exterior au apărut modificări majore. Astăzi, o doamnă de la cofetăria „Casa Bolgiu” din Urlați, de unde am luat ceva să-i îndulcesc ziua Lucianei, mi-a spus: „Arăți ca o puștoaică! Dacă nu te-aș cunoaște, așa te-aș considera!”. Sigur că exagerează. Din prea multă amabilitate și simpatie. Ne știe de multă vreme. Însă eu sunt conștientă de realitate. Tot ce-am trăit în ultima vreme și-a pus amprenta nu doar pe sufletul meu, ci și pe chip. Dar nu fac caz din asta. Am învățat să mă accept și, exprimându-mă în limbajul uzual feminin când vine vorba de sine, „mă simt bine cu mine”. Sigur, dacă erai aici, m-aș fi plâns de te miri ce. Riduri, fire albe și altele. M-aș fi bosumflat puțin, provocându-te de fapt să mă minți, spunându-mi că mi se pare, că sunt frumoasă.

Dragul meu, mă alint și eu! Așa m-ai „educat”. Spun fleacuri, ca într-o astfel de zi. E felul meu de a petrece puțin timp cu tine, chiar dacă ești, și vei rămâne mereu prezent în tot ce însemn. E modul meu de a te îmbrățișa astăzi!

Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu

Parteneri