• Home
  • Literatura
  • Giorgiana Radu-Avramescu: Scrisoare către tine (XXXVIII)

Giorgiana Radu-Avramescu: Scrisoare către tine (XXXVIII)

giorgiana zid 11

Dragul meu, ce zi, ce primăvară, ce amestec de viață și moarte! De dor și durere. De speranță și bucurie. De așteptare. Da, de așteptare, dragul meu. Căci te-am așteptat, crezând că vei învia cu Iisus deodată. Dar nu te-ai arătat.

La ora patru, în cimitirul pustiu de oameni, am mers cu Luciana la ai tăi. I-am găsit în tăcere ca de fiecare dată. Doar candelele aprinse vorbeau despre ei. Despre bunicii Victor și Maria, despre tata Max și Ituța, despre vărul tău Adrian. Mai sus, la bunicii din partea Ituței, am găsit aceeași tăcere. Nici ei n-au înviat cu Iisus deodată. Și totuși, nu am încetat să sper. M-am grăbit spre casă. În curte, doar Lupu spărgea liniștea nopții sfinte, cu bucuria cu care ne întâmpină mereu, chiar de lipsim un ceas. Nu m-am oprit. Drumul până la tine nu mi s-a părut niciodată atât de lung. De anevoios. Unde te grăbești, mami?, m-a întrebat Luciana. Nu știu dacă i-am răspuns. Am mers, până când am dat de liniște. Biserica din Livadă tăcea. La tine, totul era la fel. Nicio urmă, nicio umbră. Doar urmele pașilor mei din fiecare zi.

Te-am căutat cu privirea spre cer, știind că porțile cerului vor fi deschise în aceste zile. Erau stele. Multe stele. Toate semănau între ele, așa că te-am strigat. Și una s-a desprins. Luciana mi-a spus că nu ești tu. Că e doar o stea căzătoare, care anunță moartea cuiva. N-am crezut-o. Mi-am desfăcut brațele, și am închis ochii. Am așteptat un timp. Am așteptat un sărut pe frunte să-mi dai. Nu, sărutul pe frunte nu-i un gest părintesc. E cea mai pură declarație de iubire. E dragostea de dinainte de dragoste. E iubirea ce rodește mai întâi în inimă, înainte ca ea să îndrăznească mai mult. Dar n-ai venit, dragul meu. S-au ivit zorii și am plecat. Dar eu încă mai sper. Poate la Învierea din anul ce vine, te vei arăta. Sau poate până atunci voi învăța să te caut, să te văd altcum. În vântul care-mi mângâie părul. În soarele care-mi încălzește obrajii, în buburuza care-și oprește zborul pe umărul meu. În florile merilor din Livadă.

Dragul meu, la Sângeru e primăvara pe care o știi, și pe care o desenai atât de frumos în cuvinte. Ninge cu petale de flori de vișin și de cireș. Liliacul stă să înflorească. Merii și-au deschis primele flori, lângă tine. Păpădia îți colorează în galben raiul din Livadă. Ieri, am adunat câteva flori. Azi e prima zi de Paști. Ai mei ne așteptau la ei, dar am simțit să rămânem aici. Să fim împreună. Nu te puteam lăsa singur. Eu și Luciana povestim lângă tine. În casă e prea multă liniște. Din când în când răzbate ecoul tău de altă dată: „Hristos a Înviat din morți….”. Da, tu obișnuiai să cânți în aceste zile. Tu erai Paștele nostru. Azi ne ești înger. Și amintire. Și piatră de temelie a celor ce suntem.

Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu

Parteneri