de ce taci?, m-a întrebat
ce-ai vrea să spun
când cuvintele nu au nimic
a spune?
tăcerea nu e moarte,
tăcerea-i un fel de reînviere
să plângi în tăcere,
să iubești în tăcere,
în desișul ei să te-afunzi
când vorbele lumii întregi
nu-și au rostul,
când cuvintele toate
nu pot grăi
ce auzul așteaptă

tac pentru a asculta vaietul pădurii,
tac pentru-a nu isca plânsul copacilor
păcat ar fi s-astup zâmbetul lor
în zorii toamnei,
cu vorbele mele

de ce taci?, m-a întrebat
cuvintele tale au aripi,
lasă-le să zboare
nu, cuvintele mele s-au rătăcit
ele de ele,
ele de mine
și eu de tot ce începe cu literă mare

tăcerea însă moarte nu-i
tăcerea reînviere este
iar eu ascult pașii vorbei tale,
pașii gândului tău
care aleargă, iată, pe această cărare
trasată de însuși Dumnezeu
în drumul meu
ce destinație n-are,
dar călăuzit e de-o luminoasă
și bine venită întrebare – de ce taci?
merită, oare?

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]