te-am visat,
demult nu s-a mai întâmplat
în oglindă priveam
dar chipul meu nu se arăta
chipul tău era,
cu verzii tăi ochi,
cu genele dese,
cu barba-ți căruntă
și buzele îndeaproape știute

apoi, pe pat ședeai,
cămașa îți descheiai
și vorbeai, vorbeai
lipită de sobă te priveam,
te-ascultam
despre ceva serios spuneai, dar nu grav
vocea ta era cea știută,
cuvintele, armonios se legau între ele
ca în vremurile bune
de dinainte de a le fi fost retezate aripile

te-ascultam cu uimire,
cu temerea ca nu cumva
zborul lor să se frângă
nu vorbeam, nu respiram
tăceam
speram
așteptam
ca vorbele să nu se stingă
din oglindă, chipul să nu dispară
cămașa să uite descheierea
așteptam
dar visul s-a-ncheiat
și nu mai știu ce mi-ai povestit
ce-ai vrut să-mi transmiți, astăzi,
când numele nu mi-l mai știu,
când cerul prea greu mi se pare
iar ochii neîncăpători
pentru atâta ploaie?