Mi-e optimismu-mbălsămat
Și pus deja pe năsălie
Așa noroc să ai băiete
Dar fie, asta-i, ce-o să fie
Un doctor luminos și tandru
Stând grav și gânditor pe coate
Mi-a spus că o mai duc pe-aici
Cel mult trei luni și jumătate
E bine zic, am timp să pun
Turle și-altar la chinovie
Îți mor picioarele, mi-a zis
Dar mintea îți rămâne vie
Boala-i a unuia Hawking
Savant, bun gânditor în toate
Mergea nu ca noi toți, pe tălpi
Ci într-un cărucior pe roate
Poete, ăsta ți-e norocul
Ușor pervers, nițel galant
Să mori nu de o moarte bună
Ci de o moarte de savant
Îmi amintesc, răzând, umorul
Poetului Francois Villon
În zori urma să stea în ștreang
Cu gâtul pus într-un cordon
Eu sunt Francois, a scris în temniți,
Nu din Paris, ci dimprejurul
În zori, grumazul meu în sfoară
Vedea-va cât atârnă curul
Un rege bun și captivat
De versu-i presărat cu glume
În ultim ceas l-a grațiat
Și l-a lăsat liber în lume
Prieteni buni, mi-e gândul slobod
(Cu optimismul stau mai greu!)
Dar dacă, prins cumva de-o toană,
Mă grațiază Dumnezeu?
La geam e aerul lăptos
Număr perechi de rândunici
Iar eu vă zic din nou buni zori
Nu de sub iarbă, ci de-aici
(Lucian Avramescu, din volumul postum „Confesiuni la Poarta Cerului”)
