Sunt, de mai bine de 15 ani, martorul trudei neîntrerupte a poetului Lucian Avramescu în realizarea Muzeului Pietrei, obiectiv fără egal în ţară. Am fost, sunt părtașă la nașterea fiecărei idei, fiecărui proiect al scriitorului. Tot ce realizează pornește din suflet.

Investiția aceasta uriașă, materială și, mai ales, sufletească, nu este pentru copiii săi, nici măcar pentru sine. Este pentru oameni. Pentru toți cei care vin să vadă și pleacă uimiți, încărcați și copleșiți de frumosul adunat de Lucian Avramescu din întreaga țară, din cultura și istoria neamului, și dăruit fără rezerve semenilor.

Astăzi, duminică, o familie din Galați, împreună cu un prieten al ei au poposit la Muzeul Pietrei. Citiseră și văzuseră fotografii cu muzeul, dar își doreau să-l ia la pas, să îmbrățișeze cu privirea splendida realizare de la Sângeru. Nu i-a oprit vremea neprietenoasă drumeției. Și așa au făcut! Toți s-au minunat de ceea ce au găsit aici. Inclusiv băiatul de clasa a IV- a, impresionat de întâlnirea cu scriitorul, care i-a salutat din balcon cu ochii mai ales, fiindcă pierderea graiului e o cumplită durere, și un gest al mâinilor care indica îmbrățișarea.

De atâția ani în preajma poetului, în atâtea întâlniri cu publicul, de multe ori compus din copii și adolescenți, nu am întâlnit bucuria aceasta puternică, exprimându-se prin toată ființa, a unui copil.
Pe tot parcursul preumblării în cele trei curți ale muzeului și cele două săli cu sculpturi și obiecte de artă, copilul s-a arătat interesat de Lucian Avramescu. Când l-a văzut a întrebat de două ori dacă e într-adevăr poetul. Apoi m-a chestionat câți ani are, dacă scrie la calculator sau de mână.
Spre finalul vizitei voia să știe dacă în acel moment poetul scrie, și ce scrie. L-am asigurat că asta face, ceea ce era adevărat.

Prețuirea adulților pentru scriitorul Lucian Avramescu nu este o noutate, ea făcând parte din obișnuința culturală a celor mai mulți, dar când un copil, astăzi, din generația care se lasă mult prea ușor pradă superficialității, vine cu inocența și dorința sinceră de a pătrunde în universul amplu al poetului, asta, da, surpriză. M-am mirat la rându-mi, aidoma unui copil, de această frumoasă raritate.

Am aflat de la mama lui, Alexandra, profesor de limba română și director de școală acolo în orașul de la Dunăre, că e pasionat de istorie și geografie, primând totuși istoria. Că e un copil curios și studios. S-a văzut lucrul ăsta și, așa cum ei s-au bucurat de tot ceea ce au găsit aici, ne-am bucurat noi de aprecierea lor, de cuvintele frumoase, de bucuria copilului la întâlnirea scriitorului…

Aceasta este răsplata fără de preț a unui om care scrie, zidește cu propriul suflet pentru oamenii de azi, pentru cei de mâine și veacurile ce vor fi îngăduite.