Diminețile curg, aproape toate, la fel. Deschiderea televizorului pe un post de știri, prepararea licorii de culoare închisă, al cărei miros intens ajută la dezmorțirea genelor semi-adormite, urmând ca aroma dulce sau amăruie, în funcție de preferință, să alunge cu totul dorința de a mai zăbovi în așternut. Așezarea în fața laptopului, devenit biroul de lucru, completează acest desfășurător zilnic, devenit ritual, care rar se întâmplă să fie „dejucat”.
Știrile curg, se derulează ca mereu. Unele trec fără să fie percepute de ureche. Altele, precum accidente, morți, răniți, lipsa unor medicamente fără de care viața unor oameni poate fi curmată brusc …, atrag atenția prin filonul sensibilității. Voci feminine și masculine transmit și comentează cazul unei atrocități. O femeie în vârstă de 38 de ani, educatoare, și-a ucis fiica de patru ani, tăindu-i venele și înnecând-o în cadă. Televizorul amuțește, aburii cafelei se transformă în cristale de gheață, iar laptop-ul devine inutil. Lacrimile de spaimă și neputință ale fetiței îmi frig obrajii. Strigătul, astupat de mâinile care o afundă în apă, îmi pătrunde prin urechi, luând cu asalt întreg trupul. Îi văd ochii debusolați. Încearcă să înțeleagă de ce monstrul care o chinuie a luat chipul mamei, căreia, puțin înainte, îi spusese că o iubește. Nu înțelege nimic. Corpul ei de copil se zbate în zadar. Mama-monstru învinge.
Spunem uneori că, în lumea în care trăim, nu ne mai miră nimic, că e greu să ne mai surprindă ceva. Crime s-au petrecut întotdeauna. Sunt numeroase cazurile în care mame (îmi este greu să le numesc așa!) și-au aruncat la gheenă copiii abia născuți, sau i-au abandonat în diverse locuri. Și totuși, din păcate, se petrec lucruri care ne lovesc ca un trăznet în plină iarnă. Nu știu de ce atrocitatea comisă de femeia din Timișoara m-a marcat și m-a durut, de parcă acea fetiță era parte din mine. M-am gândit mult la ce a îndurat, la clipele acelea pentru care nu există cuvinte ce le pot descrie.
Polițiștii au reținut-o pe mama-ucigașă pentru 30 de zile. Confom legii, ea ar putea fi pedepsită cu 25 de ani de închisoare. Nicio pedeapsă nu e de ajuns pentru oroarea comisă. Nici măcar închisoarea pe viață. Poate doar condamnarea la viață veșnică, dar nu în lumea de dincolo, ci viață veșnică în închisoare, chinuită de remușcări, de imaginea fiicei care se zbate pentru viață, sub mâinile ei criminale.
Omul-jivină e mult mai periculos decât animalul. Îmi amintesc o întâmplare petrecută în urmă cu câțiva ani. Cățeaua lup, Odra, fătase cinci cățeluși. O ploaie torențială, cu fulgere și trăznete, le inunda cotețul, iar puii, de o zi, rămâneau sub apă de la o clipă la alta. Simțind pericolul, Odra și-a cărat, pe rând, în gură, învingând puhoaiele, cățelușii, într-o firidă ceva mai înaltă, unde apa nu ajungea. Femeia monstru și-a înecat fetița, afundând-o în cadă, fără milă. Animalul Odra este ceea ce semnifică titulatura de mamă, pe când femeia ucigașă nu doar că nu merită să fie numită mamă, ci nu merită să fie numită om.