Giorgiana Radu: Chirurgia estetică a sufletului

Oglinda, obiect nu doar de decor al casei, nelipsită din fiecare poșetă a doamnelor și domnișoarelor, reflectă imaginea chipului și nu doar. Ne postăm în fața ei și analizăm cearcăne, riduri mai vechi sau noi apărute, rădăcina părului care se lasă înspicată în nuanța iernii, iar ochii nu scapă nici ei de lupa curiozității.
Mulțumiți (te), nemulțumiți (te) retușăm ce și cum putem. Acoperim imperfecțiunile, netezim urmele îngrijorărilor, alungim genele unor speranțe, pudrăm nasul mai sus sau mai jos, în funcție de nivelul stimei de sine. Persoanele mai pretențioase apelează la operațiile estetice. Mai pun o mărime în plus la sutien, mai scad la copse și adaugă la fund. Cam orice dorință ce ține de aspectul fizic poate fi satisfăcută, astăzi. De curând, chirurgi internaționali au încercat în premieră și transplantul de cap! Așa că…
Dacă înălțimea nu ne avantajează, magazinele ne pun la dispoziție platforme și încălțări cu tocuri de dimensiuni care satisfac visul oricui își dorește câțiva centimetri în plus.
Chestiunea fizicului fiind rezolvată, nu pot să nu mă întreb cum rămâne cu lustruirea sufletului, cum îl modificăm estetic? Ce intervenție chirurgicală poate transforma hidoșenia în catifeaua netedă a umanului?
Ar trebui inventat bisturiul care, printr-o incizie adâncă, să extirpe total celula câinoasă din care sunt alcătuiți criminalii, violatorii, pedofilii, mamele care-și abandonează pruncii. Sufletul celor enumerați ( și lista poate continua) este cu siguranță atrofiat, imun la candoare, insensibil la orice atingere cu firescul de a fi OM. Societatea începe să fie sufocată de asemenea specimene. Teama de a merge în anumite locuri, la anumite ore, s-a intensificat, neîncrederea în oameni și ușurința cu care devenim suspicioși unii cu alții, sunt consecințele celor născuți cu sindromul pustietății și amorțirii sufletești.
Gândurile, se spune, influențează calitatea vieții pe care o trăim. În consecință, neoamenii la care fac referire se hrănesc cu dintre cele mai mizerabile gânduri, iar gândurile sunt ghidate de creierul sufletului care alimentează și gestionează acțiunile comise de aceștia. Ar trebui inventată chirurgia estetică a sufletului, dar cine s-ar încumeta să o practice? Ca orice specialitate medicală ar fi prost plătită. Și atunci, cine să se înghesuie să îndepărteze pleura cenușie care strangulează sentimentele nobile, generoase, care țin de normalitate? Mai nimeni! Pentru cei care ajung în închisori, în cele mai multe cazuri, pedeapsa legală nu schimbă cu nimic atitudinea lor. Recidivează în primele zile de libertate. Sunt și cazuri fericite, puține ce-i drept, în care psihologii reușesc să modifice câte ceva în structura interioară a individului care se lasă ajutat.
Până la urmă, chirurgul sufletului suntem noi înșine. De noi depinde estetica asta subtilă, care se reflectă în tot ce facem și ce suntem. Dar pentru asta trebuie să vrei. Ce? Să fii, dacă nu ești încă, OM!

(editorial publicat, luni, în Ziarul Prahova)