Da, chiar așa! Alegerile electorale au și ele dramul lor de contribuție în favoarea cetățeanului, comunei, orașului. Nu cele care s-ar cuveni, dar în mică măsură există. Când? În campania electorală. Atunci încep să se miște un pic lucrurile. Se dă dezlegare la proiecte demult prăfuite. Se găsesc fonduri. Ș.a.m.d.

Parcurgând, ieri, un tronson de șosea, spre Ploiești, mâncată de carii în multe locuri, și pentru care nu s-au găsit bani până acum – nu constituia o prioritate, unda verde fiind înlocuită cu cea roșie, de la Centru, unde se gospodăresc banii pentru investiții -, ne „împiedicăm” de utilaje, oameni, forfotă mare. Ce s-a petrecut?

Porțiunile de pietriș care mușcau jumătate din lățimea străzii erau peticite, în grabă, cu nivelări denivelate, imperfecțiuni. Ca la noi. Până la urmă, important este faptul că s-au pus acele plombe. Cât or să țină, vom vedea! Până la următoarele alegeri în niciun caz.

Oricum erau un real pericol, mai ales că se aflau în pline curbe periculoase, fără vizibilitate, iar șoferii toți ocoleau zona cu pricina, ceea ce putea duce foarte ușor la producerea unui accident.
Noroc cu alegerile. Astfel se mai peticesc șoselele, se mai primenesc comunele și satele, orașele respiră și ele altcum. Chiar dacă pe termen scurt. Tot e mai bine, decât nimic.

Doar la noi în comună nu s-au găsit fonduri (câteva sute de lei numai!) să se înalțe gardul ce înconjoară terenul de sport. La fiecare meci, fotbaliștii nimeresc nu poarta adversarului, ci Muzeul Pietrei. Sparg câte o sculptură, câte un geam. Distrug broderiile de lemn de la streașina casei, ce poartă pe frontispiciu inițialele lui Victor Nicolae Avramescu și anul 1923, când a finalizat clădirea. Sperăm ca fondurile (cei câțiva lei pentru o plasă de sârmă și câțiva stălpișori metalici) să nu ajungă abia peste patru ani, la următorul scrutin. Până atunci s-ar reduce dramatic din casa-muzeu, monument de arhitectură veche, fiindcă șansa ca fotbaliștii să devină fotbaliști e minoră.

Pe gârlă, în sate vecine, dar și în satul nostru a apărut din senin un fel de buldozer-excavator care împinge mai la nevedere munții de peturi și mizerii pe care lenea concetățenilor i-a produs iar autoritatea administrativă i-a tolerat.

Dacă ar avea loc alegeri în fiecare an, locale, parlamentare, de care-or fi, numai alegeri să fie, cred că s-ar mai mișca ceva, iar țara ar arăta probabil puțin mai îngrijită. Investițiile, fie ele cât de mici, s-ar vedea.

Doar alegerile readuc aleșii la statutul funcției lor, o vrednicie sezonieră se instalează brusc, dar dispare din păcate la fel de repede. Vivat alegerile, efemeride ale unei hărnicii care moare de cum se naște.