Bunicii, esența sufletească a oricărui adult. Sunt momente în care amintirea copilăriei se rezumă la bunici. La clipele când fericirea supremă a copilului care am fost cândva stă în gestul tandru, sincer și dezinteresat al bunicului sau bunicii. Copilăria este, în cele mai multe cazuri, strâns legată de chipurile lor blânde și îngăduitoare, indiferent de boacănele noastre. Sub aparența că sub supravegherea lor ne este permis orice, bunicii au abilitatea de a ne face să ne simțim liberi, deși ne aflăm înlănțuiți în frânghiile protectoare pe care doar ei le știu dirija. În copilărie m-am bucurat de prezența a două bunice și un bunic. Din păcate, pe bunicul din partea tatei, nu am avut bucuria să-l cunosc, stingându-se mult prea devreme. I-am iubit pe toți trei, m-au iubit la rându-le. Însă, o relație specială s-a creat între mine și bunica din partea mamei, mamaie Dorina, cum îi spun nepoții. O femeie pe care o admir pentru forța cu care a ținut piept greutăților vieții. A născut opt copii, dintre care trei au murit. O fetiță a fost pierdută la doar câteva luni de la venirea pe lume, o alta la vârsta de un an, iar cea de-a treia, care m-a cunoscut și m-a iubit atât de mult încât voia să mă înfieze, spre disperarea părinților, s-a stins la 36 de ani, din cauza unei operații de ulcer. De la vârsta de de 35 de ani, bunica funcționează cu un singur rinichi, acum are 78 și este optimistă și vioaie.
Cu bunicii din partea mamei petreceam Crăciunul și Anul Nou, deși părinții mei locuiau la două case distanță, peste drum. Bunicul a plecat, de mai bine de un an. Îmi este dor să-l aud strigându-mă „ Giorgica lui tataie”, alint cu care am crescut și de care mă amuzam uneori, dar aș vrea din tot sufletul să-l mai aud măcar o dată. Cu bunica vorbesc, de cele mai multe ori la telefon și ne vedem de câteva ori pe an, dar orice revedere sau cele câteva vorbe pe care le schimbăm, contează enorm pentru mine și îmi creează confortul sufletesc după care mulți tânjim. Ea mi-a insuflat principii fundamentale pentru a izbuti în viață și, mai presus de toate, credința că fără Dumnezeu nu putem răzbate, că doar El ne poate călăuzi pașii spre împliniri care, uneori, ne sunt imposibil de atins.
Bunicii au calitatea de vedea dincolo de limitele pe care noi ni le stabilim. Pentru ei suntem cei mai buni, cei mai frumoși, imbold ce ne ajută să ne depășim condiția, să credem că putem învinge furtunile vieții. Dragostea bunilor, necondiționată, ne dă aripi. Aripi ce nu se frâng odată cu trecerea lor în lumea cea veșnică, ci dimpotrivă, ne poartă prin cele ce le avem de trăit și îndurat.
Așadar, cei care mai aveți șansa de a vă bucura de prezența bunicilor, nu ezitați să-i strângeți în brațe și să le ascultați povața. Sunt daruri neprețuite cu care suntem binecuvântați! Azi am avut imensa bucurie de a fi vizitată de bunica. Ne-am strâns îndelung în brațe și parcă nu ne-am mai fi dezlipit iar eu redevenisem copilul de atunci. An Nou bun, bunicilor care ne mai sunteți!