Giorgiana Radu: În viață „Atitudinea este totul”?

 

Mă plimbam zilele trecute printr-un parc din Capitală. Îmi place să privesc chipurile oamenilor, să-i analizez, să citesc în mimica lor povești de viață, stări sufletești. Îngrijorare, deznădejde, neliniște, indiferență, par a fi liniile predominante. Ridurile săpate între sprâncene sunt prea adânci să mai poți observa zâmbetul chinuit al unor ochi care altădată, poate, au râs cu lacrimi, au încercat din plin bucuria vieții. Colțurile gurii par că se lasă spre umerii grei sprijiniți în bastonul care pare și el gârbovit de atâta viață. Tineri, unii absenți, care parcă nici nu știu că sunt vii, iar alții cu o atitudine înfoiată, de parcă nu-și mai încap în hainele atât de scumpe, de „tari” ce sunt . Sigur, sunt și oameni „normali”, cu o îngândurare pozitivă, veseli, sprinteni în biruirea tristeții, dar mai puțini, sau poate nu-i observ eu, poate nu știu să-i văd.
Citesc „Atitudinea este totul”. Autorul cărții, Jeff Keller, ne învață cum să avem o atitudine de învingători, cum să ne autoeducăm în acest sens, cum să dictăm gândurilor noastre astfel încât să vedem doar jumătatea plină a paharului. Greu de crezut că un pesimist, căruia dacă-i arăți paharul plin și el vede că e complet gol, își poate schimba atitudinea. Și totuși, Keller spune că se poate, dar prin multă muncă, muncă a minții. Genuflexiunile creierului, cred, sunt mai complicate decât cele făcute într-o sală de fitness.
„Succesul tău în viață începe și se termină cu atitudinea pe care o ai. (…) Devenim ceea ce credem că vom deveni. (…) Dacă te gândești constant la un anumit scop, te vei îndrepta pas cu pas spre atingerea lui. (…) Ideea că devenim ceea ce credem că vom deveni a fost exprimată și ca Lege a Gândului Dominant. Aceasta înseamnă că în fiecare dintre noi există o putere care ne propulsează în direcția gândurilor noastre dominante actuale. (…) Gândirea pozitivă în doze mici nu produce rezultate pozitive. Ar trebui să începi să-ți controlezi activitatea mintală și să gândești pozitiv în fiecare zi, până când acest mod de gândire devine un obicei”, spune autorul în cartea sa.
Cum ar arăta România dacă oamenii ar fi mai pozitivi, mai încrezători , dacă și-ar propune țeluri înalte ( exceptând politicienii care au un scop precis pe care și-l îndeplinesc atunci când ajung la putere, fără să exerseze lecțiile americanului Jeff Keller), dacă ar ști să se bucure mai mult?
Pentru oamenii din parc, de pe stradă, din mulțimile care se întretaie sub cupola grijilor lor, mari sau mici, atitudinea să fie de vină? Sau destinul, nenorocul desenează mimici, iar atitudinea nu mai poate repara nimic?