Giorgiana Radu: Într-o lume de oameni „mici”, aș vrea să fiu Albuș

Albuș ( Miki), perușa noastră din trio-ul Miki, Riki, Viki sau, mai românește botezați, Albuș, Gălbenuș, Albăstruș, este o vietate atât de vie, cum rar am văzut. În colivia ei, a lor, care nu măsoară mai mult de 50/50 cm, face toate giumbușlucurile posibile. Dimineața, la orele cele mai matinale, este prima care se înfruptă din semințele diverse, specifice alimentației perușilor și papagalilor. Apoi își petrece cea mai mare parte din timp provocându-i pe confrații săi în dialoguri care se transformă în conflicte atunci când ei nu rezonează cu dinamica ei de peruș- șef. Zboară de sus în jos, de jos în sus, se balansează, parcă făcând în ciudă colegilor de trai, în leagănul special agățat în interiorul perimetrului în care conviețuiesc. Se agață de gratiile coliviei, în stânga și în dreapta, ca un acrobat cu multă experiență, pândește o posibilă idilă între Gălbenuș (perușa) și Albăstruș (peruș), pe care are grijă să n-o lase să prindă rădăcini, grăiește aproape continuu prin ciocu-i mic și puternic, în disonanță cu penele albe ca neaua și corpul plăpând ca al unui nou-născut. Ochii ei mici, ca două mărgelușe perfect rotunde, te privesc fix, fără timidități. Albuș este un lider înnăscut. Este o vietate care știe să trăiască din plin, să-și facă simțită prezența. Știe să ne determine s-o vedem, s-o ascultăm, s-o admirăm și chiar să o invidiem. Da, eu o invidiez pe Albuș! O invidiez pentru naturalețea și îndrăzneala cu care se afirmă. Nu-i place anonimatul. Arată că este și acest lucru trebuie punctat.
În lumea noastră, a bipezilor, e mai greu. De multe ori, oamenii „mici” se cocoață atât de sus și de obraznic încât e imposibil și jenant pentru cel care este altcum și, poate, mai bun decât ei, să se arate. Astăzi, mizeria iese la suprafață ca o dantelă de calitate superioară, ca o broderie de lux, iar bunul simț, bunul gust, modestia sunt catalogate drept depășite și învechite. Televiziunile și canalele media promovează nonvalorile, în timp ce minți luminate ale acestei nații se sting în anonimat. Copiii noștri își iau drept modele personaje inculte, mascate sub țoale stridente, coafuri nonconformiste și pudră cât cuprinde. Lectura e un subiect care nu se încadrează la subiectele „cool” în conversațiile de grup. Doar puținii „tocilari” mai răsfoiesc paginile unei cărți.
Lumea perușilor pare mai simplă, mai frumoasă, mai liberă. Ei trăiesc și atât. Lumea noastră, care traversează câteva stadii ( copil, adolescent, adult…) se arată mai complicată, mai dureroasă, tragică pe alocuri. Depinde de noi cum o țesem.