Timpul îi ningea frumos. Iubirea se cristaliza intens cu fiecare clipă, cu fiecare zi. Nu vorbeau despre mâine, nu-l priponeau în concretețe, ci doar îl așteptau, îl știau existent, cuantificabil în sufletul lor.

Nu era o lipsă de curaj, ci mai degrabă un gest reflex al iubirii necosmetizate, trecută prin filtrul rațiunii.

Dacă întâmplarea lor în această viață ar fi fost disecată de uzul placidei rațiuni, de confortul dușmănos al vecinilor, s-ar fi stins din prima clipă. Ar fi murit înainte să se nască, sub bocancii grei ai oprobriului. Doar că ei s-au ghidat după fulgii neninși ai iernilor care-i așteptau.

Și-au urmat vocea inimii, care nu greșește niciodată, dacă știi s-o asculți, s-o urmezi. N-a fost întotdeauna ușor. Se dezlipeau din ce în ce mai greu unul de celălalt.
El avea însă unele obligații executive de care nu se putea ține total la distanță. Se apropiau sărbătorile de iarnă și, odată cu ele, o apăsătoare tristețe.

Se imaginau la Valea cu Sângeri. Un vis neîmplinit în acel an. Parțial doar.
Au avut ideea de a petrece Crăciunul împreună, primul lor Crăciun, în avans cu o săptămână. Cu tot festivismul impus. Ea adora această perioadă. Îi plăcea tot. Împodobirea bradului, gătitul casei cu toate ornamentele posibile, colindele. De la Sfântul Nicolae și până la Crăciun, nu exista zi în care să nu răsune colindele în casă. Nici lui nu-i displăcea feeria aceasta, așa încât au bifat fiecare dintre cele ce se petrec în luna decembrie.

Laur și Aurelia s-au încumetat până și la plămăditul cozonacilor, rezultatul final dovedindu-se a fi doar niște pâinici tari și dulci. Noroc că le-au ieșit sarmalele, izbândă pe care Laur și-o atribuia. În glumă, pentru că tot ce-au trăit ei în acele zile a fost suprem, iar gustul îl dădea dragostea, nu mirodeniile și priceperea culinară.

Cerul i-a binecuvântat cu o splendidă ninsoare. Din zăpadă n-au sculptat doar un om uriaș, căruia i-au pus pe cap cascheta purtată de bunicul său în război, ci au frământat biscuiți în formă de stele, peste care au suflat în timp ce-și puneau o dorință, iar apoi i-au înghețat pentru anul următor. Să le fie reper de întoarcere.

Sărbătoarea Crăciunului e magică prin natura sa, prin simbolistica specifică, dar pentru ei, acel Crăciun în avans a fost de-a dreptul divin, iar tristețea sfârșitului său a fost pe măsură. Laur a plecat la București, iar ea a petrecut cu familia Crăciunul tradițional.

(Va urma)