Giorgiana Radu: La început a fost duminică – Între două iubiri

Iubirea, oricât de puternică ar fi, se clatină uneori. Când armura de oțel a sentimentelor e testată, nu înseamnă neapărat declanșarea unui dezastru. Dimpotrivă! Astfel de sincope fac bine, ajutând partenerii să evite rutina și blazarea pasiunii. Aceste momente le arată trăinicia sau fragilitatea iubirii lor. Așa pot zbura mai departe pe tărâmurile erosului sau spun stop jocului de-a îndrăgostiții.

Laur și Aurelia au trecut și ei prin astfel de teste ale adevărului. N-au fost ocoliți de încercări, minore ce-i drept, căci marele hop îl depășiseră cu succes.

Știau cam tot unul despre celălalt. Dar, mai important, știau ce simțeau unul pentru celălalt, cu toate greutățile și bucuriile. Îi povestise Aureliei implicările lui sufletești. Când a cunoscut-o pe ea, în viața lui Laur existau două femei. Una, pasageră clandestină nu doar în viața lui, ci și în propria-i viață, cealaltă, de suflet.

Distribuie prietenilor

Flaviana, scriitoare, stabilită în Franța. O femeie matură, al cărei atu nu era frumusețea, ci un tot interior, compus din inteligență și șarm, singură, fără copii, care tot spera să-l convingă pe Laur să se mute cu ea la Paris. I-a dedicat și o carte, pe care Aurelia a dorit s-o citească. Relația lor era una la distanță, cu două-trei întâlniri pe an, când Flaviana venea la mormântul părinților, unde aprindea lumânări și ducea un buchet de floarea soarelui, pe care tatăl ei le adora. Îl iubea fără măsură pe Laur, ca toate femeile din viața lui, căci el era cel mai iubit dintre bărbații pământeni. Pe lângă frumusețea metaforei, Dumnezeu îl înzestrase cu ceva foarte special, mai presus de cuvântul frumos.
El ținea la Flaviana, dar nu a fost nicio clipă ispitit să plece definitiv din România, să renunțe la tot, iar ea a înțeles acest lucru, mulțumindu-se cu iubirea parțială pe care el i-o putea oferi.

La Valea cu Sângeri, semnalul telefonului era slab, până la inextistent uneori. Laur avea un loc în care-și ținea mobilul, pentru a verifica apelurile importante. În ziua aceea îl sunase Flaviana. Venise pentru câteva zile în București și, așa cum le era obiceiul, ar fi trebuit să le petreacă împreună. Doar că acum, în viața lui Laur, apăruse o schimbare.

Seara, Aurelia simțea că ceva îl frământă pe Laur, care, fără să-l chestioneze ea, i-a mărturisit convorbirea cu Flaviana. Îi spusese acesteia despre iubirea care-l cuprinsese, că întâlnirea lor nu va mai fi posibilă. Își luaseră adio.

În acea seară, Laur a fost sincer cu amândouă. O iubea pe Aurelia, iar sentimentele pentru Flaviana, chiar dacă nu erau la fel de intense, nu se puteau șterge cu radiera. Se simțea împăcat și trist totodată. Putea foarte bine să găsească o cale să nu rănească pe niciuna, să le mintă frumos pe amândouă, doar că el, cel de azi, nu mai dorea să joace multiple roluri, ca până mai ieri. Voia o iubire, una singură, pe care să o trăiască din plin, fără minciună și jumătăți de măsură.

Seara s-a consumat în tăcere. Aurelia știa că viața lui nu a început cu ea, și respecta tot ceea ce trăise el înainte. De data asta n-o chinuia gelozia, ci chiar suferea în sinea ei pentru Flaviana, pentru el și, în același timp, se bucura de faptul că, așa, fără zgomotul dragostei lor manifestată de obicei la Valea cu Sângeri, era acolo lângă el. Simțea respirația existenței lui. Și îi era de ajuns!

(va urma)