Giorgiana Radu: La început a fost duminică – Reîntâlnire, fără martori

S-a gândit mult la acea reîntâlnire. Între timp îi trecuse supărarea. Poate că era mai bine că se nimerise șeful ei acolo. În fond, ce aveau să-și spună? Până la urmă erau doi necunoscuți care interacționaseră într-o zi. Asta nu însemna mare lucru. E drept că primul impuls când l-a văzut a fost de a se împăuna cu gândul că venise pentru ea, dar s-a trezit repede la realitate. Sigur că a creionat în capul ei multe scenarii legate de reîntâlnirea lor, fără prezența doctorului. Nu-i venea să creadă ce-i croșetează mintea! Oricum, dezmățul gândurilor era inutil și avea să trăiască pe viu revederea, fără martori.

Iată-l, după două săptămâni, într-o zi de vineri, când pentru mulți începea weekendul – nu și pentru ea -, înființat la farmacie. Conștient de farmecul lui, zâmbitor. Un bărbat al naibii de atrăgător.

– Bine te-am găsit! Mă așteptai?

Distribuie prietenilor

– Nu, adică da! Așteptam pe cineva să intre, să am și eu activitate.

Zilele de vineri erau de obicei foarte aglomerate. În special dimineața, dar și după prânz, până spre seară. Însă vinerea asta era atipică. Poate că cineva pregătea sosirea lui. Cine știe?

– Uite, ți-am adus niște bomboane, care sper să fie pe gustul tău, și niște reviste. N-ai cum să nu te plictisești! – și a lecturat, în fugă, universul sărac în care se petrecea mare parte din viața unei fete care abia trecuse de douăzeci de ani.

Bomboanele acelea erau, de fapt au devenit, preferatele ei. Toffifee, praline cu nuga, alune şi caramel. Nu le gustase până atunci, dar și de nu le-ar fi gustat tot s-ar fi îndrăgostit de ele, pentru totdeauna.

– Mulțumesc! Ați riscat puțin. Îl puteați găsi pe colegul meu.

– Și ce, crezi că lui îi cădeau greu la stomac bilele astea de ciocolată? Până și revistele i-ar fi fost utile, chiar dacă sunt destinate publicului feminin.

– Da, dulciurile îi plac, dar cu lectura nu este bun prieten. La cum îl știu, mai degrabă și-ar fi clătit ochii uitându-se la duduile din imagini, deși le preferă în mișcare.

Au râs amândoi. Ceva straniu se petrecea cu ea. Deși era timidă, iar cu oamenii pe care nu-i cunoștea foarte bine, nu comunica cine știe ce, iat-o degajată și dispusă dialogului. Ceva inexplicabil îi dicta cuvinte care altă dată rămâneau închise undeva, zăvorâte într-un sertar unde nu umbla fiincă lumea ei nu strălucea în niciun fel. Cu certitudine, el se făcea vinovat.

– Ce faci, domnișoară? Tot între poze cu căței și vaccinuri care apără de tuse măgărească vrăbiile?!

– Bine! Nimic deosebit. Muncesc, precum vedeți. Dumneavoastră?

– Și eu muncesc, puțin mai altfel. Sunt cultivator de iluzii cu care mă hrănesc singur. Mergi acasă, că te-am luat de undeva din preajma locului unde merg eu?

– Mulțumesc, dar programul meu se încheie peste două ore.

– Și se scufundă Terra dacă pleci un pic mai devreme? Ameliorăm două singurătăți în mișcare, iar proprietarii de pisici cu amigdalită nu par a se vedea la orizont.

Avea un fel de a vorbi altfel, ironic dar cu căldură.

– Nu pot pleca! Slujba e slujbă!

– Bine, atunci mai dă-mi ceva pentru câinele meu, vreau…

– Să-l răsfățați, îl întrerupe ea, smulgându-i un zâmbet.

Vizita lui o tulburase. Mai glumeau și alți oameni, dar dincolo de vorbele care-i ieșeau altfel, se instala în ea ceva care semăna cu orice, mai puțin cu dorința de a-i vinde crochete pentru patruped. Totul părea atât de special, atât de neșteptat, încât nu-i venea să creadă. Un tremur ușor îi apăruse peste obişnuințe, un fel de briză care vine când totul este sortit lâncezelii și strică în sens pozitiv somnolența și banalitatea.

Zilele următoare s-a gândit doar la acel moment. Cine este, dincolo de ce arată, acest bărbat? De pe ce planetă sosește, fiindcă părea puțin din alte lumi, cu care ea nu mai avusese de a face?

De multe ori i s-a întâmplat ca bărbați ce veneau cu diverse probleme la farmacie, să o curteze, să o privească într-un anume fel, gesturi la care desigur nu răspundea și pe care le ignora, dar comportamentul acestui domn o marcase. Nimic nu i se păruse deplasat în ceea ce se întâmplase. Totul fusese atât de firesc, fără brutalitatea flirtului ieftin, pe care nu-l agrea deloc. Detesta bărbații care priveau femeia ca pe un obiect strict sexual.

El avea o aură care anula grobianismul masculilor ce se cred feroce. Privirea lui nu era neapărat cuminte, dar avea alt tip de abordare. Poate. Oricum, ea n-avea cum să știe. Era doar a doua lor reîntâlnire, de data asta fără martori.

Şi atunci, plecând, i-a spus ceva ce nimeni nu-i spusese vreodată. S-a întors în ușa farmaciei veterinare, privind spre ea care rămăsese locului și cu o altă voce, aproape gravă, fără nimic curtenitor în ea, doar concluzivă, a pronunţat parcă o sentinţă.

– Sunt convins că ești conștientă de frumuseţea ta. Ești o fată, o femeie, deosebit de frumoasă. Ți-o spun privirile tuturor bărbaților care intră pe ușa asta. Ceea ce nu observă ei, este că din spatele acestor iriși vorbește o inteligență neglijată. Nu de ei, fiindcă bărbaţii sunt obişnuiţi să creadă că femeile n-au nimic în cap, ci de tine. Urmează, te rog, sfatul unui necunoscut și dă șanse minții tale exilate într-o drogherie să-și caute drumul. Norocul de a fi frumoasă poate deveni, pentru o fată de la țară ca tine, un ghinion. Scapă de ghinionul de a fi doar frumoasă și caută să afli de unde vine această sclipire adâncă a ochilor. Adică, mai pe scurt, dă de tine.

Și a plecat, iar ea a rămas tulburată peste măsură, ca și când el ar fi plecat de tot.

Ochii ei? Ea rămăsese cu gândul la ochii lui. Ochii ei spuneau mai mult? Cine era bărbatul acesta, un ghicitor în stele? Era o formă specială de a-i câștiga interesul, sau chiar descoperise că în spatele privirii ei se găseau, neglijate, gânduri mai adânci decât știința de a cunoaște vaccinuri de căței și vitamine pentru puii de găină?
Ziua s-a încheiat interogativ, cu întrebări pe care nu și le pusese niciodată.

(va urma)