Giorgiana Radu: La început a fost duminică – Coincidența

Trecuseră minute bune de când priveau unul către celălalt. Nici unul nu clipea, nu se mişca, nu cuteza un gest. Erau tulburați de întâlnirea bine ticluită de „rânduitorul” coincidențelor. Ea credea că sunt doar vedenii, pricinuite de chinul prin care trecuse în ultimul timp. Ar fi vrut să meargă să deschidă ușa mașinii, să-l întrebe ceva, orice, să-l audă, să-i simtă mirosul, să-l strângă de mână. Doar așa ar fi știut că totul e real. Că el e acolo. Dar nu putea să facă un pas. Nu știa ce să-i spună. Și, dacă nu era el? Ar fi fost jenant.

Venirea doctorului a smuls-o din transă. A intrat să-și ia lucrurile, a schimbat câteva cuvinte cu medicul Tudose, pe care abia de-l auzea. Deși copleșită de incertitudinea acelui moment al întâlnirii, a observat că aproape nimic nu se schimbase în farmacie, de la plecarea ei. Halatul rămăsese agățat în același loc, o carte voluminoasă despre boli frecvente ale patrupedelor canine, deschisă cu fața în jos, așa cum o lăsase. Probabil mai erau și alte detalii, dar era mult prea dornică să plece, să vadă dacă năluca mașinii a dispărut.

A ieșit aproape în fugă, fără să-i pese de ce-ar fi putut crede doctorul despre comportamentul ei deplasat. Și-a luat la revedere fără să privească înapoi. A mers cu pași siguri spre mașină, spre el. Nu știa ce-i dădea siguranța asta, dar așa simțea. A deschis portiera și a urcat. Liniștea curgea, spălând păcatele cuvintelor. Mai ales a celor nerostite decât în gând. Nu știe cât a durat tăcerea. Oricum tăcerea asta în doi nu era dureroasă ca aceea din ultimele luni. Acum, tăcerea venea ca un balsam, vindecând rănile pricinuite de cealaltă. Dar copca vorbei trebuia să se dezmorțească.

Distribuie prietenilor

– Credeam că ești la facultate. Ai renunțat?

– Nu, n-am renunțat. Am venit doar să-mi iau niște lucruri pe care le uitasem la farmacie.

– Înseamnă că erau valoroase dacă te-ai întors după atât timp să le iei!

– Da!, răspunde ea monosilabic, în timp ce scoate cărțile lui din geantă.

A fost luat prin surprindere, dar nu a comentat în niciun fel. Era clar că îl frământau alte aspecte.

– De ce n-ai venit? De ce-ai plecat, de ce ai ales să pleci așa?

– Nu am plecat. Am fost nevoită să plec, am … și i-a povestit întâmplarea nefericită cu mama ei și spitalul.

– De ce nu m-ai sunat?

– Ba da! Te-am sunat. Te-am căutat. N-ai răspuns în acea zi la telefon. Apoi n-am mai avut eu curaj să te sun. Dar te-am căutat. Am fost la Valea cu Sângeri de mai multe ori. Te-am strigat în gând și te-am găsit.

– Cum adică m-ai găsit? Nu-mi amintesc!

– Te-am găsit, dar nu singur.

– Ce tot spui? E imposibil! Doar cu tine am fost aici, iar după ce m-ai abandonat, am fost singur.

– Nu te-am abandonat, nu pricepi? Cum poți nega faptul că ai venit cu o altă femeie? V-am văzut împreună. Doamna aia blondă și înaltă nu putea fi umbra lui Negru sau silueta unuia dintre muncitorii tăi.

– Blondă?!? A, da, am fost într-adevăr!

– Începi să-ți amintești!, spuse ea izbucnind în plâns.

– Guguștiuc, Dumnezeule, ce moacă poți să fii! Am fost cu buna mea prietenă, Iuliana, care a venit în zonă pentru un studiu de fezabilitate. Are un lanț de farmacii în București și i-am sugerat ideea de a investi în zona noastră care, precum știi, e săracă la capitolul ăsta.

– La tine, prietenia cu o femeie nu se rezumă doar la amiciție.

– Crede-mă! Iuliana mi-a fost și-mi este doar prietenă. Ne știm de mulți ani. E o femeie foarte isteață, frumoasă, e drept, pe care o admir și o prețuiesc pentru curajul ei în afaceri. Atât! Și, spre liniștea ta, de iubiți nu duce lipsă. Pe ultimul îl știu, e tânăr și la fel de arătos ca ea, după care e topită.

Aveau să-și spună multe după lunile de grea încercare. Fiecare se simțea rănit și nedreptățit de celălalt. A așteptat-o să lase cărțile la bibliotecă, apoi au plecat spre Valea cu Sângeri. Întâlnirea asta, venită ca un semn, nu-i aducea împreună din simplă coincidență. Amândoi își vor lăsa inimile să vorbească.

(Va urma)