Orice om are dreptul la opinie, indiferent de vârstă, sex sau naționalitate. E bine ca, din când în când, să ne reîmprospătăm definiția cuvântului. Dicționarul Explicativ al Limbii Române ne învață că opinie înseamnă părere, judecată, idee. În România, libertatea de exprimare este garantată prin Constituție, conform articolului 30. Asta pe hârtie, fiindcă viața reală ne arată o față schimonosită adesea.
Nu demult, un domn septuagenar mă „urechea” pe Facebook, la un editorial publicat pe AMPress, cum de-mi permit eu, la vârsta mea (33 de ani), să am opinii politice. Iritarea dumnealui venea pe fondul atingerii unui anumit partid. Coborârea la statutul de ”mucos” se face rapid de la altitudinea unei vârste care nu înseamnă neapărat înțelepciune. La experiența sa de viață, m-aș fi așteptat la mai multă comprehensiune legată de libertatea de exprimare, atâta timp cât cele expuse de mine au fost așternute pe foaia electronică într-un limbaj adecvat, neinjurios. Din comentariul său am înțeles că vârsta îți poate fi, în anumite situații, handicap, ceea ce e cu totul deplasat. Chiar și copilul are dreptul la opinie și trebuie respectat ca atare. Probabil că Domnul (am să-l numesc așa!), care a trăit mult și perioada de dinainte de 1990, a rămas cu niște sechele din acele vremuri când doar doi oameni din stat aveau dreptul la opinie, iar ceilalți la punerea în aplicare a acesteia. Cicatricile sale s-au dovedit imune la orice regim de după Revoluția la care s-a vărsat mult sânge nevinovat tocmai pentru aceste drepturi fundamentale ale omului. Iar în stradă, atunci, au murit mai ales tineri, cei dojeniți astăzi ba că-și iau nasul la purtare emițând opinii, ba pentru că unii ies în stradă pentru a-și exprima nemulțumiri.
De la vârsta de 18 ani, orice individ capătă libertatea și, oarecum, obligația de a-și exprima opțiunea politică la alegerile locale, parlamentare și prezidențiale. Sigur, aceste drepturi ar conveni politicienilor dacă s-ar manifesta doar în ziua alegerilor, iar în restul timpului să se aștearnă tăcerea electoratului. Așadar, Domnule, vă respect dreptul la opinie, dar am rugămintea să nu-l îngrădiți și să-l călcați în picioare pe al meu. Ce ar fi lumea dacă toți am gândi la fel? Nu-mi ordonați, vă rog, opinii fiindcă sunt ocupată deocamdată cu ale mele. Comportamentul tribal supraviețuiește, din păcate, la noi.
Anul Nou a consumat niște zile din viața noastră cu evenimente deloc îmbucurătoare. Medicii de familie nu se înțeleg pe niște procente cu Casele de Asigurări de Sănătate, în timp ce numeroși pacienți, copii, tineri și vârstnici nu pot beneficia de consultații, trimiteri și rețete compensate, trebuind să le plătescă din buzunarul propriu, care în multe cazuri se arată gol. Scumpirile nu au întârziat să fie afișate la rafturi și în benzinării. Nici vremea nu se mai comportă normal, ieșindu-și din statutul ei climateric. Boboteaza și Sfântul Ion s-au petrecut fără cojoace, învelite în straie primăvăratice. Crucile din gheață, care în anii trecuți erau cioplite de mâini dibace din sloiuri uriașe, acum au fost turnate în fabrici și conservate la temperaturi care să nu le transforme rapid în agheasmă. Sărbătorile de iarnă s-au încheiat, iar noi suntem aceiași, cu încrâncenări, îngrijorări, dileme și speranțe. Poate, fiindcă speranța se stinge ultima, ne vom mai vindeca, unii, de bolile tribale. Iar tinerii, dacă pot fi acuzați, ar trebui pentru indiferență și nu pentru curajul de a emite opinii.

(editorial publicat în Ziarul Prahova)