Vine spre noi, în aceste zile, o avalanşă de previziuni pentru anul 2018 de la astrologi şi numerologi, de la cititori în stele cereşti şi nemaîntâlnite alinieri de planete ori străvechi ascendenţe, de la psihologi şi maeştri în arta dezvoltării personale şi motivaţionale, de la sociologi, economişti, politologi şi politicieni, de la ghicitori în cărţi de tarot, în liniile întretăiate ale palmei ori deschizători de scrieri sfinte, de la seismologi şi designeri. Ce spune unul contrazice total sau parţial celălalt, moştenirea ca şi venită dispare sub savanta prezicere a celuilalt, harta împlinirilor se transformă cel mai adesea rapid într-una a dezastrelor şi când, mai rar, apare totuşi, consensul, tot se strecoară câte un „dar”, aruncat potrivnic de nu ştiu ce planetă retrogradă, duşman pe şapte ani al fericirii la care începusem să visăm cu ochii deschişi, motivaţi, evident, şi de calculele repetate obsesiv de guvernanţii vânzători de „lapte şi miere” !
Şi nu sunt cu mult mai fericiţi nici cei care s-au resemnat de la început sub avertismentele de lună neagră şi plată carmică pentru nu ştiu ce păcate din neam în neam! Şi, uite aşa, părem a fi cu toţii în acelaşi punct, fie că stăm în casă aşteptând să ne îmbogăţim peste noapte, cum au decis pentru noi astrele şi ne-au comunicat cei care pretind că le ştiu toate tainele, fie de teamă să nu se abată peste noi, de la cel dintâi pas făcut în stradă, dezastrul venit din complotul lui Venus cu Saturn şi Uranus.
Mai în glumă, mai în serios, poate că ar fi timpul să ne uităm ceva mai atent în calendare şi să observăm că au trecut deja patru zile din noul an, care se învecheşte deja cu fiecare oră , iar odată cu el şi noi! Dar mai ales să ne amintim că dincolo de tot ce e prestabilit, în destin, în astre, în strategiile guvernanţilor, în anticipări şi confirmări ciclice, în faţa prezentului şi a viitorului suntem, cum spunea cineva, ca în faţa unei bucăţi de lut căreia voinţa noastră îi poate da formă. E adevărat că viaţa rămâne şi în 2018 tot o călătorie pentru care nu avem tot timpul harta completă a destinaţiilor, că s-ar putea să ştim, ca şi în anii trecuţi, când plecăm, dar nu şi când şi unde ajungem, că un drum care ni se pare a fi cel mai bun e de fapt cel care se va închide şi că ar fi trebuit să îl alegem pe cel nepietruit şi să pornim mai degrabă în direcţia opusă. Şi nu ne referim, de această dată, la autostrăzile încremenite în „mari proiecte” şi la drumurile noastre toate despre care nici nu mai ştim dacă, aşa cum spune un cântec, se vor întâlni vreodată… Dar poate că tocmai de aceea viaţa a fost şi rămâne o uimitoare călătorie pentru fiecare dintre noi, iar „lecţia” pe care ne-o tot repetă este aceea că, în mare parte, noi suntem responsabili pentru unde vom ajunge.
Citește întregul editorial în Ziarul Prahova.ro