Giorgiana Radu: Plouă sfâșietor, cu neputință

Plouă cu păcate, cu neîndurare. Plouă mut, ca un plânset revărsat în surdină, auzit doar de cel care-l făptuiește din prea multă durere. Plouă cu deznădejdi apăsătoare, versurile prea tristului și bolnavului Bacovia rămânând demult în urmă.

De câte anotimpuri, de câte veacuri n-a mai plouat așa, nici meteorologii nu știu. Nici n-au cum să știe întrucât nu au specializarea (încă) a cuantificării ploii ca plânset. Doar tu, suflet greu încercat știi câte lacrimi ai absorbit, pentru a nu tulbura, pentru a nu perturba liniștea universului.

Ai suspinat în tăcere, te-ai înecat sub oceanele făurite de tine, crezând că mai rău, mai mult de atât nu se poate. Ba da, biet naiv! Întotdeauna e loc pentru mai multă suferință.
Pregătește-te să înduri tăișul ascuțit al celor ce vor urma. Nu te aștepta la milă. Nu cerși îndurare. Nici măcar nu spera. Speranța, uneori, te dezarmează. Adună-te! Dezbară-te de metehnele firii, de tot ce te face vulnerabil. Antrenează-te precum gladiatorii. Nu știi? Învață!

Nu e timp pentru vaiet! Ia aminte de la soldații care sfidau moartea, deși o aveau în față, o purtau pe umeri și îi simțeau respirația de gheață. Crezi că ești singura ființă peste care plouă continuu cu neputință? Nu te alinta! Gustul amăgirii e înșelător.

Roagă-te la Doamne și iubește necondiționat, îndeamnă părintele Hrisostom Filipescu, cel care pe lângă harul preoțesc îl deține și pe cel de psihoterapeut. Iubirea doar salvează, spune ajutătorul sufletelor rătăcite.

Da, iubirea există, dar nu pare de ajuns. Nu vindecă, nu înnăbușe furia, nu anulează ura, nu…

Carența iubirii să fi adus lumea în acest impas? Ce folos să afli răspunsul? Oricum nu e timp de reflecție. Vindecarea sufletelor e o muncă asiduă, de durată. Ori tu te grăbești. Și plouă sfâșietor. Cu neputință…