Giorgiana Radu: România tragică, România indiferentă? Sau ambele?

 

România tragică și România indiferentă ni se arată zilele acestea. O țară suferindă, după incendiul de la Institutul ”Matei Balș”, și una absentă, dezinteresată nu doar de pandemie. Dezinteresată în general. Una stă la porțile spitalelor, așteptând să i se spună ceva, orice, să-și indentifice morții, cealaltă face cozi interminabile pe pârtia de ski de la Brașov. Sigur că nu toți cetățenii trebuie să îmbrace musai doliul, dar asta arată de ce ni se întâmplă ceea ce ni se întâmplă, de ce s-a ajuns aici, de ce guvernele nu fac nimic după învestire, în afara împărțirii funcțiilor.

Din cauza nepăsării multora dintre noi, unei indiferențe crase față de suferințele unui sistem uzat, îmbătrânit, pentru care nimeni, de zeci de ani, nu face nimic.

Distribuie prietenilor

Se spune că din greșeli învățăm. La noi nu este valabil. După fiecare tragedie s-a vorbit mult, s-au făcut proiecte, care zac prăfuite prin sertare, s-a promis din abundență. Au fost demisii și demiteri. La ce bun?

Astăzi, mulți cer demisia unui ministru și al altuia, a Guvernului în întregime. Pentru ce? Pentru a veni alții care să facă ceea ce au făcut toți. Adică nimic! Și ciclul se reia, cu același decont sever pentru români.

După incendiul de la Colectiv, premierul de atunci, Victor Ponta, a demisionat. S-a schimbat ceva? Nu! Și atunci? Morții vor rămâne morți, familiile îndoliate, numite rece și inuman „aparținători” își vor trăi mai departe nealinata durere, iar autoritățile dimpreună cu noi, indiferenții, vom uita. Căci ăsta este păcatul nostru capital, UITAREA. De aici ni se trag toate relele. Uităm prea ușor.

Vocile ”de sus” ale statului ne-au spus întâi, după regretatul eveniment de la ”Matei Balș”, că s-a intervenit excepțional. Așa o fi, căci altfel, cine știe câți oameni ar fi murit. Președintele Iohannis a simțit nevoia chiar să meargă la locul faptei. Ca să ce? Să constate ceva ce știa deja, să-i țină din treabă pe cei care doar de vizita lui n-aveau timp, căci o astfel de prezență impune pierdere de timp. Mai întâi să-l aștepte, apoi să stea drepți în fața lui, după care să raporteze, ori oamenii aceștia sunt convinsă că ar fi fost cu mult mai utili în alte activități, pe fondul tragediei. Cuvântarea ținută în fața spitalului putea foarte bine să aibă loc și de la Cotroceni. Efectul ar fi fost același, mai ales că n-a spus ceva extraordinar, să întoarcă răul în bine. A spus că este nevoie de reformă în Sănătate. A mai spus-o! Nu este o noutate. Avem nevoie de reformă în Sănătate și, în general, în tot ce nu funcționează bine în țara asta. Reforma înseamnă timp, iar timpul, după cum vedem de mai bine de 30 de ani, nu ne este prieten. Și trece mereu tot așa, steril și indiferent la viața și suferințele acestei țări.

O reformă adevărată presupune, înainte de toate, primenirea oamenilor din sistem. Primenire pe care nimeni nu are curajul și interesul s-o facă. De ce? Pentru că toți sunt frați ai aceleiași mame, POLITICA, și toți se hrănesc din colostrul bugetar al statului.