Ultimate magazine theme for WordPress.

Giorgiana Radu: Salvaţi, de schimonosire, satul românesc

0 191

Dacă fotografia este o pură creaţie a spiritului, cum spune pictorul spaniol, eseistul, regizorul şi suprarealistul Salvador Dali, atunci satul poate fi descris ca fiind pictura cea mai reuşită a creaţiei. Niciunde nu poate fi comprimată mai complex existenţa. De la naştere până la moarte – două repere certe ale vieţii -, totul este reliefat într-o amplă varietate de culori, de trăiri şi de simţiri. Versul şi metafora au izvorât din reavănul uliţelor nepângărite de pavajul superficialului. Eminescu, Creangă, Alecsandri, Coşbuc şi numeroase condeie de elită ale culturii române au respirat aerul nepoluat al cătunelor. Conflictul, dorinţa de avere şi lupta pentru pământ au fost aşezate şi ele între coperţile unor celebre romane precum “Ion” al lui Liviu Rebreanu sau “Moromeţii” lui Marin Preda, evidenţiind o altă latură esenţială a ţăranului român.

Plictisul nu s-a cuibărit în ograda cu orătănii, ba dimpotrivă, a fost anihilat, spre mirarea “proştilor care se plictisesc cu ei înşişi” (citat al unui scriitor contemporan!). Până astăzi însă, când asistaţii social, plictisiţi din naştere, trândăvesc la birt, răsfăţându-se cu o licoare ieftină locală, menită să substituie lipsa activităţii, iar el, plictisul, a devenit o filosofie de viaţă. Nu fiindcă nu s-ar găsi destule de “dereticat” în gospodăria rurală, dar cine să-i îndrume? Că dacă-i pui la muncă fizică, apoi nimeresc ştampila strâmb la scrutinul electoral ce stă să vină în curând.
Satul românesc se află de ceva vreme într-o permanentă luptă cu propria metamorfoză care vine odată cu dorinţa omului de a se adapta trendului. Doar că această adaptare deraiază de la parcursul normal, epatând în troaca grotescului, prostului gust, emancipării piţiponcizate. Ţăranul corcit de azi se vrea cu orice preţ “modern”, iar pentru asta el ştie că are nevoie de ţoale cu inscripţii usturătoare la buzunar, o maşină şi musai comportament golănesc. Ce studii, ce bune maniere, care cultură? Poate de canabis!?!

Sigur că nu trebuie generalizat, dar trist este că omul de la sat, ştiut ca generos, înţelept, harnic, aproape că lipseşte cu desăvârşire din peisaj, iar cei care se nasc aici simt nevoia de a se alinia modelelor urbane, de cartier. O contribuţie majoră la dorinţa lor o au modele expuse zilnic pe canalele media care scot în evidenţă nonvalorile ridicate la rang de vedete. Vedete ieftine, fabricate rapid prin exchibiţionism de bordel.
Satul lui Creangă, satul lui Eminescu şi nici satul contemporanului nostru Lucian Avramescu nu mai există, decât prin sforţări ale unor “încăpăţânaţi” care vor să-l menţină viu. Să păstreze încă roua pură care scaldă dimineţile şi apusul sângeriu ce desenează peste dealuri perimetrul care împrejmuieşte istoria, tradiţiile şi trăirile bunilor şi străbunilor.

Conservarea satului românesc a devenit o luptă nu doar cu cetăţenii lui, ci şi cu cei care-l gospodăresc oficial. În unele zone, case memoriale şi clădiri istorice au devenit ruine, iar în altele şi-au găsit locul termopane şi alte brizbrizuri de construcţie “modernă”.

Satul, cu bunele şi relele lui, nu trebuie uitat şi, mai ales, nu trebuie schimbat. El trebuie doar conservat cu bun gust şi generozitatea celor ce-l locuiesc. Cele mai frumoase amintiri din copilărie s-au scris şi se vor scrie întotdeauna în inima satului. Pentru asta şi pentru întregul sens al celei mai vechi forme de aşezări umane, satul va rămâne simbolul spiritului românesc şi este păcat să se încerce schimonosirea lui.

loading...

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata