Giorgiana Radu: Ziua care mi-a schimbat viața. Acum 13 ani nășteam

M-așezasem să mai adaug o filă proiectului meu ce se dorește a se finaliza într-o carte – La început a fost duminică -, la care scriu de regulă când zilele își predau una alteia continuitatea. Ora neobișnuită (prea devreme!), ori poate faptul că în urmă cu 13 ani se apropiau durerile facerii, care nu se uită și nu se confundă cu nimic, m-au îndemnat spre rândurile acestea.

Luni seara, pe 12 noiembrie, la 22.30, Luciana dădea primele semne că vrea să cunoască lumea, să respire dragostea noastră, dar fără să se grăbească. La Spitalul Polizu din București am ajuns la miezul nopții, iar marți, la 13.00, prin insistențele și priceperile medicale ale Luminiței Dima (cea care a și botezat-o), fiica noastră s-a lăsat cunoscută. Deși mi-a cercetat rezistența o noapte întreagă, eu încăpățânându-mă s-o nasc pe cale naturală (nu s-a putut!), ea a fost blândă. Ceea ce auzisem despre contracțiile insuportabile, în cazul meu nu s-au adeverit. Au fost atât cât să-mi descrie ce trăiesc, și să nu uit niciodată. E un sentiment unic, greu de transpus în cuvinte, pe care femeia-mamă îl poartă cu sine, indiferent de bucuriile ori tristețile pricinuite de copii.

Da, ziua de marți, 13 noiembrie 2007, ora 13.00, mi-a schimbat viața iremediabil. Au trecut 13 ani. Aproape că nu știu când. Știu doar că mi-e dor de ei, de fiecare zi, de fiecare pas, de fiecare an. Dacă atunci nu mi-a fost teamă de nimic, deși nu știam mare lucru despre creșterea unui copil, astăzi nu mă sfiesc să recunosc că-mi este frică. De ce? De multele situații care pot schimba traiectoria unui copil. De puterile limitate ale părinților, în raport cu impactul uriaș al exemplelor negative ajunse pe căile tehnologiei pe care n-o mai putem ține în frâu, de dorința adolescenților de a epata, de …

Distribuie prietenilor

Oricâte cărți și reviste de specialitate am citi, și am citit destule, consider că nu vom fi niciodată pregătiți pe deplin pentru a fi părinți perfecți sau atotștiutori. Sau buni manageri în relația cu propriii copii. În meseria aceasta învățăm mereu, dar nu reușim să acționăm de fiecare dată pe potriva cunoștințelor. Degeaba știm multe lucruri, dacă reușim prea puțin.

Copiii de azi nu mai sunt cei de ieri, iar mâine vor fi cu totul altfel, dar noi trebuie să fim mereu aceiași. Iubitori, înțelepți, răbdători. Dacă iubirea rămâne constantă, indiferent de greșelile lor, oare celelalte două calități ni le putem permanentiza în orice situație? Așa ar trebui, dar mă tem că nu prea reușim, nu toți.

Azi, mă bucur, mi-e dor și mi-e teamă! Nădăjduiesc să devin cu fiecare zi un părinte mai bun, iar de se vor ivi erori, să am puterea să le îndrept. Mă rog pentru sănătatea și înțelepciunea copilului meu. Cei 13 ani să se înmulțească și să crească în bucurii și reușite de zeci de ori, de sute de ori, de mii de îmbrățișări și zâmbete.

La mulți ani, Luciana! Să nu uiți niciodată răsadul bun ce ți-a fost sădit în minte și în suflet! Poartă-ți cu demnitate numele, acum și-ntotdeauna!