Giorgiana Radu: O noapte adâncă se întrevede

De ce e întuneric?

O noapte adâncă se întrevede. Nu doar electricitatea a sucombat. Cerul își revarsă nemilos întunericul. Luna, stelele sunt doar amintiri. Amintiri sunt toate câte le știam.

De ce? De ce e întuneric?

Distribuie prietenilor

Ce-a fost s-a disipat. De ce?

Doar felinarul, el, arheologica lumină, ne salvează. Parțial. Căci cine mai poate salva blestemul?

Adevăratele descântătoare nu mai sunt nici ele demult. Suntem singuri. Negociind. Ce? Timpul. Viața de dinainte de viața asta tragică. Nemiloasă. De ce a devenit deodată nemiloasă?

Păcatele, puse în balanță, ies mai puține, mai blânde decât marile păcate ale ființei. Și atunci, unde este dreptatea?

Cu destinul, cu Dumnezeu nu te tocmești. Socoteală degeaba ceri. Întrebarea doar poate fi permisă.  De ce?

De ce ziua de azi nu mai seamănă deloc cu ziua de ieri? Străini devenim în propria viață. Cărăuși înhămați în chingi dure, dureroase până dincolo de lacrimă.

Lacrima e cea mai simplă manifestare a durerii. Dacă am ști dinainte, am plânge râzând, căci adevăratul plâns nu se vede. Îl simți în măduva sufletului. Nesfârșită și permanentă durere. Și negreșit te întrebi, de ce?

Unde-i dreptatea? Cine-a ales?

Înotul în întuneric e altcum. Te epuizează. Ți se face dor. Dor de tine. Cel de ieri, pe care astăzi nu-l mai recunoști, dar vrei să-l revezi și mâine.

Cauți spre cer. Lumina de acolo vine. Astă seară se lasă așteptată. Întârzie. Că doar e femeie. Dar va veni. Căci îi place primirea.

De-ar veni odată cu ea toate cele plecate fără înțeles și fără leac.

Nici nu am mai întreba de ce. Căci răspunsurile esențiale vin fără cuvinte. Se aștern peste timp, adieri suave, pe umerii goi ai așteptării.